Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, se află în izolare, după ce a fost confirmat a doua oară cu Covid

Data publicării:
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat că începând de miercuri a intrat în izolare după ce s-a infectat, a doua oară, cu virusul SARS-CoV-2.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Apărării a precizat că îşi va exercita îndatoririle profesionale de la distanţă.

"Se spune că marile întâlniri ale vieţii sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puţin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie vieţile de aproape 2 ani. L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, aşadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire. Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanţă, am suspendat doar întâlnirile faţă în faţă şi audienţele. Nu am simptome, mă simt foarte bine şi sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României. Să ne revedem sănătoşi!", a transmis Vasile Dîncu, joi, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...