Ministerul Dezvoltării: Structura condusă de Ioana Ardelean nu are responsabilităţi în controlul fondurilor UE 

Data publicării:
oana20ardelean

 

Ministerul a transmis o serie de precizări privind pregătirea şi experienţa profesională Ioanei Ardelean.

„Aceasta a absolvit Facultatea de Comunicare Socială şi Relaţii Publice, din cadru Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti. De asemenea, a urmat cursurile de master de comunicare interculturală organizate de Catedra Departament UNESCO, în cadrul Universităţii Bucureşti.

Vorbeşte engleza şi franceza la nivel avansat, deţinând, pentru limba engleză, Certificatul de competenţă lingvistică, din partea Cambridge Advanced English.

A fost consilier şi specialist în comunicare la Camera Deputaţilor din Parlament, la Centrul de Studii Internaţionale şi de Securitate, precum şi la societăţi din sectorul privat. Este membră a Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice, din septembrie 2006.

În perioada 2006-2007 a fost şef de cabinet la Comisia de Politică Externă a Camerei Deputaţilor.

La Ministerul Dezvoltării, a ocupat funcţia de director de cabinet şi consilier personal al ministrului Eduard Hellvig.

În această calitate, a primit responsabilităţi directe privind monitorizarea implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, a participat la raportările periodice din cadrul Planului Sectorial de Acţiune al MDRT şi a reprezentat instituţia la reuniunile organizare de Secretariatul Tehnic din Ministerul Justiţiei.

De asemenea, a gestionat comunicarea dintre Cabinetul Ministrului şi reprezentanţii misiunilor diplomatice ale altor state în România.

În acest context, Ioana Ardelean a urmat mai multe cursuri şi programe de instruire în domeniul integrităţii, eticii şi prevenirii corupţiei şi a participat la seminarul „Prevenirea şi lupta împotriva corupţiei în Germania”, organizat de European Academy Berlin.

In perioada decembrie 2012 - martie 2013, a ocupat functia de consilier evaluare-examinare la Directia de Cooperare Teritoriala Europeana, din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. În această calitate, Ioana Ardelean a coordonat activităţile pentru înfiinţarea Serviciului Anticorupţie – o structură organizată la nivelul MDRAP care coordonează proiecte apreciate în ultimul Raport realizat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Din martie 2013, a preluat conducerea acestui serviciu.

A colaborat cu reprezentanţii misiunilor diplomatice din România ale unor state precum Olanda, Germania, Finlanda, Suedia, Marea Britanie sau Polonia în vederea preluării la nivel naţional a modelelor de bună practică în domeniul integrităţii şi prevenirii corupţiei în serviciul public”.

„O recomandă vocea și talentul”, a glumit şeful ei, Liviu Dragnea. „Nu știu ce cântereață a fost, dar ea coordonat niște proiecte importante în cadrul MCV și are numai aprecieri din partea celor care trebuiau să analizeze aceste proiecte. Din punctul meu de vedere, este un funcționar foarte bun”, a mai spus vicepremierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri