Fostul senator Mihai Goțiu le răspunde, într-un mesaj pe Facebook, colegilor din USR PLUS care i-au cerut demisia într-o scrisoare publică. Acesta le mulțumește, „fără ironie”, și susține că acuzații sunt „o recunoaștere” că a făcut ceea ce le-a promis cetățenilor și susținătorilor când a intrat în politică.
„Paradoxal (sau nu), chiar scrisoarea în sine arată că am ținut (și țin) mai mult la principii decât la o funcție publică sau alta – pentru că un ”vânător de funcții” NU critică deciziile conducerii, dimpotrivă, are grijă să scuture până și scamele imaginare de pe paltonul acesteia, tocmai pentru a nu-și periclita poziția internă”, scrie Goțiu.
308 membri USR PLUS au semnat o scrisoare publică prin care îi cer demisia lui Mihai Goțiu din toate funcțiile deținute în partid și din partid. Scrisoarea a apărut după ce Goțiu și-a depus CV-ul pentru competiția internă din partid în vederea ocupării unor funcții în ministere. Acesta intenționa să fie propus pentru funcția de șef al Gărzii de Mediu, sau secretar de stat la Ministerul Mediului.
„Încă am încredere că la nivelul conducerii USR PLUS protecția mediului este și va rămâne o prioritate, așa cum am dovedit-o în Parlament, în ultimii patru ani, și așa cum le-am promis public cetățenilor în campania electorală de la sfârșitul anului trecut. Am detaliat și în scrisoarea de intenție pe care am trimis-o în cadrul procedurii interne, de ce consider că am experiența, competența și studiile necesare, dar și motivație personală și susținere publică pentru a conduce Garda Națională de Mediu, astfel încât această instituție să devină, cum ar trebui să fie, un etalon pentru ceea ce înseamnă protecția mediului în România”, scrie Goțiu.
Fostul senator USR spune că a dus în permanent o luptă pentru protejarea mediului și că doar cetățenii sunt îndreptățiți să îi ceară demisia.
„Cetățenii sunt primii în fața cărora răspund și în fața cărora răspunde și USR, de la membri cotizanți, până la cei cu funcții de reprezentare publică ori de conducere în partid. Cetățenii care ne finanțează activitatea (cu sume deloc neglijabile) au dreptul să fie primii care ne trag la răspundere pentru ceea ce facem (sau nu facem), care ne pot oferi susținere ori care ne pot cere demisia. De aceea, mi-e greu să înțeleg cum ar putea ”să dea cu minus” pentru imaginea partidului, activitatea mea”, mai scrie Mihai Goțiu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : R.K.