Mihai Chirica: Bătaia din Piaţa Victoriei remontează teoria că PSD este succesorul de drept al PCR

Data publicării:
mihai chirica

Imaginea României este grav afectată după incidentele de vineri seara, din Piaţa Victoriei de la Bucureşti, consideră primarul Iaşiului, Mihai Chiria, el afirmând totodată că PSD riscă să fie considerat a fi „succesorul de drept al fostului partid comunist”, relatează Agerpres.

mihai chirica fb
Foto: Facebook

„Am ajuns, din păcate, şi vorbesc în calitate de cetăţean al acestei ţări, în cea mai penibilă situaţie din 1992 şi până în prezent. Imaginea României este praf. De la mineriadă, bătaia jandarmilor din Piaţa Victoriei vine să remonteze o teorie care a dominat foarte mult spectrul politic românesc şi internaţional: că PSD este succesorul de drept al fostului partid comunist, că foloseşte aceleaşi soluţii în ceea ce priveşte guvernarea bazată pe autocraţie, forţă şi represiune, şi nu are nici cea mai mică legătură cu istoria acestui popor, cu identitatea naţională şi necesitatea de a-şi întări statutul de stat european, şi că nu face decât să slujească interesele personale sau de familie ale unor lideri vremelnici care nu au făcut decât să distrugă tot în jurul lor”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, liderul PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat vineri seara în timpul mitingului diasporei din Piaţa Victoriei.

„Din punctul meu de vedere, până la pasul înainte, înapoi, lateral, de tot afară din partid, domnul Dragnea trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale pentru România de astăzi. Cui folosesc bastoanele date în cap demonstranţilor şi gazele lacrimogene, statului de drept sau statului paralel? Cui folosesc aceste ieşiri absolut ridicole pe care le-a avut jandarmeria faţă de populaţia nevinovată a României, în condiţiile în care noi peste patru luni preluăm preşedinţia Comisiei Europene? Mergem cu gaze lacrimogene şi jandarmi să preluăm această preşedinţie? Cum reuşim noi să gestionăm nişte teme de politică europeană, cum ar fi brexitul, în calitate de preşedinte al Comisiei Europene, în sensul în care noi nu reuşim să gestionăm nici capacitatea de a întări democraţia în România şi reacţionăm violent împotriva unor oameni care demonstrează paşnic?”, a mai spus primarul municipiului Iaşi.

El a afirmat, totodată, că Liviu Dragnea a „scufundat” PSD.

„Discutăm despre pasul înapoi al lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea nu are ce pas înapoi să facă pentru că dumnealui a scufundat acest partid. În momentul de faţă orice pas pe care îl face este în subteran. Nu mai există niciun fel de capacitate de relansare a unui partid care în loc de act de guvernare nu a făcut decât promisiuni şi gesturi personale pentru a-şi salva averea personală şi propria lui libertate aşa încât orice ieşire de acest fel nu face decât să întărească faptul că în interiorul partidului nu mai există oameni pe care să te poţi baza la nivelul conducerii acestuia. Toate reacţiile nu fac decât să accentueze o stare de fapt. Cred că nivelul lor de abordare este atât de insuficient încât nu vor rămâne niciodată impresionaţi de orice declaraţie care se face. Nu există responsabilitate pentru cetăţenii ei, indiferent dacă ei se află în România sau în afara graniţelor ţării”, a menţionat Mihai Chirica.

Primarul a spus că nu ştie dacă România riscă să piardă sau nu preşedinţia CE în 2019, dar că încep să fie puse anumite semne de întrebare.

„Cu siguranţă se discută la nivelul Parlamentului European dacă România are capacitatea să guverneze timp de şase luni de zile destinul acestui continent, în cea mai mare parte a lui. Pierderea preşedinţiei nu ar face decât să fie o premisă a eliminării României din UE. Nu ştiu dacă este necesar în momentul de faţă. Nu dăm foc la o comunitate pentru o guvernare absolut eronată, ci dimpotrivă, încercăm să găsim rezolvare. Cred că va fi o predare de mandat din partea Austriei către România sub premisa unor condiţii, adică temele grele care vizează, pe de o parte, politica ieşirii Marii Britanii din UE, respectiv, reaşezarea din punct de vedere economic a Europei în relaţiile cu celelalte continente nu va rămâne la îndemâna deciziei României până când România prin guvernul său actual sau altul nu va arăta că are capacitatea să gestioneze destinele a peste 500 de locuitori, în condiţiile în care nu reuşeşte să gestioneze destinele celor aproape 17 milioane de oameni care au mai rămas în momentul de faţă în ţară”, a spus Chirica.

În ceea ce priveşte solicitarea senatorului social-democrat Ecaterina Andronescu ca preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să se retragă din fruntea partidului, primarul Iaşiului a declarat că „este o chestiune care îl lasă rece pe liderul PSD”.

„S-a obişnuit cu astfel de puncte de vedere. (...) Nu cred că îl deranjează câtuşi de puţin declaraţiile doamnei Ecaterina Andronescu. Din punctul meu de vedere sunt tardive, întrucât declinul PSD a început în momentul în care a fost nominalizată Shhaideh. S-a arătat foarte clar că nu există nicio intenţie de a guverna sănătos, ci pentru nişte nevoi personale pe o perioadă de timp cât mai lungă”, a declarat Mihai Chirica.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei