Meleşcanu: Avem mulţi candidaţi pentru premier, începând cu Tăriceanu
Data actualizării: Data publicării:
Ministrul interimar de Externe, Teodor Meleşcanu, spune că „în principiu” îşi va păstra funcţia şi în următorul Guvern, dar că acest lucru depinde şi de dorinţa viitorului premier, funcţie pentru care ALDE, partidul din care Meleşcanu face parte, are „candidaţi cu greutate, începând cu preşedintele partidului”, Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat dacă urmează să facă parte şi din următorul Guvern, Teodor Meleşcanu a explicat că „în mod normal” va continua pe acest post, el recomandându-se ca un „hibrid foarte potrivit pentru activitatea de ministru de externe”, potrivit News.ro.
„Eu nu m-am dat niciodată în lături când a fost nevoie să îmi servesc ţara. Sunt de profesie diplomat, am fost reconvertit în om politic, aşa că sunt un fel de hibrid foarte potrivit pentru activitatea de ministru de Externe, care este şi politică, dar şi profesională. În mod normal, voi continua. Aşa cum domnul Tăriceanu a spus, miniştrii ALDE urmează să fie propuşi pe aceleaşi posturi pe care le-au avut. Dar într-un guvern de coaliţie au loc negocieri. Este foarte posibil să vină un prim-ministru care să îşi dorească să facă anumite numiri, de aceea nu pot fi categoric. În principiu însă, da, voi continua mandatul”, a spus Meleşcanu.
Diplomatul a explicat şi că ALDE are propuneri pentru funcţia de premier, una dintre ele fiind cea a lui Călin Popescu Tăriceanu.
„Avem mai mulţi candidaţi şi aş spune candidaţi cu greutate, începând cu preşedintele partidului care are şi experienţă în domeniu. am ajuns la concluzia că e firesc ca partidul cu cea mai mare pondere în Parlament să fie cel care desemnează candidatul de premier, de aceea decizia a fost să nu venim cu candidaturi de premier”, a mai spus el.
Referitor la situaţia creată de demiterea Guvernului Grindeanu, Meleşcanu a explicat că o astfel de criză politică poate avea efecte negative asupra imaginii României.
„Orice criză politică, economică sau de altă natură afectează imaginea oricărei ţări, inclusiv a României. Din păcate, în lumea de astăzi, nu se cunosc realităţile. Oamenii nu au percepţia adevărată a realităţilor dintr-o ţară, ci doar percepţia prin intermediul imaginii pe care o transmit mijloacele de informare în masă. Nimeni nu cunoaşte realitatea, decât cei care sunt direct implicaţi, restul, fiecare, preia imaginea şi percepţia despre acest lucru. Tot ce se întâmplă poate avea şi de obicei are un impact negativ asupra imaginii de ţară, inclusiv această criză politică”, a spus Meleşcanu.