Marcel Ciolacu, nou atac la Klaus Iohannis în scandalul autonomiei secuilor: SRI și SIE să dezmintă această minciună grosolană

Data publicării:
marcel ciolacu iesind din sediul PSD din kiseleff
Liderul PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Marcel Ciolacu îl atacă din nou pe președintele Klaus Iohannis în scandalul autonomiei Ținutului Secuiesc. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, șeful interimar al PSD spune că președintele „a vrut să acopere incompetența guvernului PNL pe care îl conduce” și a cerut SRI și SIE „să dezmintă această minciună grosolană a lui Iohannis”. 

„Iohannis a vrut să acopere incompetența Guvernului PNL pe care îl conduce! De asta a avut acea ieșire necontrolată și mincinoasă legată de Ținutul Secuiesc!!! Cer SRI și SIE să dezmintă aceasta minciună grosolană a lui Iohannis!

Iohannis vrea să ascundă, de fapt, că 1.027.824 de români sunt astăzi aruncați în șomaj tehnic, iar alți 260.171 și-au pierdut deja locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei nu mai au bani să supraviețuiască decât o lună de zile și nu știu dacă și când se vor întoarce la muncă. Asta e realitatea pe care o ascunde președintele.

Iohannis și-ar fi dorit să ascundă incompetența guvernului PNL care nu vine cu un PLAN DE RELANSARE A ECONOMIEI. Singurii care au făcut sacrificii au fost cetățenii, care au stat în casă. E dreptul lor să știe când se pot întoarce la muncă, când pot să-și ia salariu. Nici guvernul PNL și nici Iohannis nu le spun nimic! Apelează la diversiuni penibile!

Iohannis vrea să treacă sub tăcere distrugerea a 600.000 de firme românești, care nu au primit niciun ajutor, care și-au trimis angajații în șomaj, oameni care au rate la bănci pe care nu au de unde să le plătească.

Nu în ultimul rând, Iohannis nu știe ce să le spună părinților care nu mai au bani, care vor trebui să se ducă în cele din urmă la serviciu și care nu știu cu cine să lase copiii acasă. Si asta pentru că școlile și grădinițele rămân închise, iar după 15 mai încetează și compensația de 75% din salariu.

Dar în Transilvania, care va fi pentru totdeauna PĂMÂNT ROMÂNESC, Iohannis și PNL au început să piardă în fiecare zi din încrederea românilor. Nemulțumirea ardelenilor crește în fiecare zi! Nu mai au locuri de muncă, nu mai au venituri sigure, firmele unde lucrează se închid rând pe rând. Și atunci, Iohannis a apelat la minciună și ură ca să le abată atenția de la problemele lor reale.

Iohannis și Guvernul lui PNL nu au răspuns la aceste probleme de zi cu zi ale românilor și atunci au recurs la cea mai josnică tactică: incitarea la ură, tensiuni interetnice și minciună grosolană!

Nici măcar un elev de școală nu și-ar putea imagina ca un român, un partid politic sau o organizație ar putea vreodată să atenteze la integritatea României. Atacul lui Iohannis este cât se poate de penibil! NIMENI NU VINDE ARDEALUL! România este o țară membră a Uniunii Europene și NATO! Din păcate, Iohannis nu este un președinte european!

Și pentru că adevarul trebuie să iasă la suprafață:

1. Îi solicit ferm președintelui Iohannis să vină cu dovezi clare, altfel toată lumea va înțelege că este o nouă minciună din seria celor pe care le-a lansat la adresa profesorului Străinu-Cercel sau pe tema redeschiderii școlilor din Franța.
2. Solicit comisiilor parlamentare de control SRI și SIE să se întrunească săptămâna viitoare și să convoace șefii serviciilor pentru a prezenta un raport oficial asupra informațiilor false enunțate în spațiul public de președintele Iohannis.
3. PSD va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Iohannis pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false.

Iohannis nu-și poate depăși condiția de președinte PNL! Se poarta ca si cum nu este presedintele tuturor romanilor!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Trăistariu susține relația lui CRBL cu iubita mult mai tânără. „A divorțat și a lăsat tot pentru...