Marcel Ciolacu, despre „pericolul reprezentat de AUR”: Până în ziua votului românii vor fi informaţi foarte clar

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu sustine un discurs in parlament
Marcel Ciolacu, premierul României și președintele PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al Partidului Social Democrat, a afirmat, vineri seară, că ceea ce a făcut AUR la SNSPA, unde s-au împărţit pliante ale formaţiunii, este ”un atac mârşav, la fel cum este atacul lor la UE şi NATO”.

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri seară, la Râmnicu Vâlcea, cât de mare este pericolul reprezentat în anul electoral viitor de AUR, care a împărţit pliante la deschiderea anului universitar de la SNSPA.

„Românii au întotdeuna dreptate. Sunt ferm convins că până în ziua votului românii vor fi informaţi foarte clar. Este un atac mârşav, la fel cum este atacul lor şi la UE şi la NATO. Aştept soluţiile pe care le au la UE şi NATO, la OCDE”, a replicat Marcel Ciolacu.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a fost acuzată, luni, de către Liga Studenţilor din SNSPA de propagandă politică la deschiderea anului universitar, unde reprezentanţi ai formaţiunii politice au împărţit fluturaşi cu diferite mesaje.

„Această formaţiune politică descurajează studenţii să urmeze învăţământul superior”, au transmis studenţii, iar George Simion a precizat că mesajele sunt asumate.

„Susţinem 100% ce e în acele pliante, e un mesaj asumat”, a transmis liderul AUR.

La rândul său, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a afirmat că George Simion a organizat un ”atac clasic de tip legionaro-fascist în spaţiul academic”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri