Mâncarea preferată a parlamentarilor: sarmalele de la mama

Data publicării:
parlament

Sarmale aburinde ca la mama acasă. Lor li se adaugă cârnaţii, toba, piftia şi cozonacul. Când vine vorba de Crăciun, parlamentarii nu se pot abţine să nu vorbească despre bunătăţile care îi aşteaptă. Sunt pregătiţi pentru o masă savuroasă, după ce în ultima lună au mâncat mai mult pe fugă, pentru că, spun ei, au muncit foarte mult.

Deputaţii şi senatorii spun cu poftă că sunt pregătiţi să guste din toate bunătăţile care se află pe masa de Crăciun. Mai ales că toate sunt gătite de cei dragi lor.

„Am o mâncare favorită, pe care bunicul meu m-a învăţat, coastele de porc înfăşurate în hârtie şi puse în foc pe jar”, spune Sorin Bota, deputat PSD.

„Aştept să mănânc nişte sarmale făcute de mama”, spune Ionuţ Moşteanu, deputat USR.

„Sarmalele făcute de mama sunt întotdeauna cele mai bune”, spune și Ioana Bran, deputat PSD.

„Şi sarmale, mămăligă, piftie”, spune Daniel Constantin, deputat independent.

Când vine vorba de Crăciun, până şi ministrul Agriculturii e gata să facă un compromis. Este deja vedetă şi pe Internet, unde a postat un filmuleţ cu pregătirile pentru sărbători.

„Nu tai nici porcul, nici oaia, dar mănânc şi carne de oaie şi carne de porc. Eu nu le tai, dar mănânc din fiecare câte ceva în aşa fel încât să simt bine”, spune Petre Daea.

Alţii sunt ceva mai ponderaţi, se gândesc că toate aceste bunătăţi le vor strica silueta.

„Este un moment al anului când mă lupt cu kilogramele care vin şi încerc întotdeauna să fiu cumpătat şi la masă, un vin bun întotdeauna merge la masa de sărbători de Crăciun”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP.

Noi nu mâncăm foarte mult, chiar dacă unii spun că m-am îngrăşat. Eu mănânc slab, nu ştiu de ce mă îngraş, probabil că stau foarte mult şi mă consum psihic”, spune Cătălin Rădulescu, deputat PSD.

„Mâncăm, bem, luăm Colebilul la sfârşit”, spune Alina Gorghiu, senator PNL.

Sunt adepta principiului: mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm şi ca urmare nu sunt deloc pretenţioasă”, spune Ecaterina Andronescu, senator PSD.

Să mâncăm bine, dar ponderat, să nu facem abuzuri pentru că ne poate costa”, spune și ministrul Agriculturii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...