Mai mulți parlamentari vor pleca din USR. Drulă: „Chiar astăzi şi-a anunţat demisia un coleg. Cioloș îi forțează să devină traseiști”

Data actualizării: Data publicării:
catalin drula arata cu mana
Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Senatorul Cosmin Poteraş şi-a anunţat demisia din USR, a afirmat preşedintele interimar al Uniunii Salvaţi România, Cătălin Drulă.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, liderul USR a menţionat că ar urma şi alte demisii, dar că peste 90% dintre parlamentari rămân în partid.

„Sunt câţiva colegi care, din păcate, nu mai doresc să continue în acest proiect, deşi au fost votaţi în numele acestui proiect. Sunt puţini relativ la cei 80 de parlamentari pe care îi are USR. Chiar astăzi şi-a anunţat demisia un coleg de la Senat, care se numeşte Cosmin Poteraş. Şi, din informaţiile pe care le am, în următoarele zile vor mai fi câţiva care vor face acest gest. Ceea ce însă este regretabil este că ce urmează să vedeţi în următoarele zile cu aceşti câţiva colegi - USR are 80 de parlamentari şi peste 90% rămân în această construcţie - este că e un plan la mijloc, gândit şi executat de Dacian Cioloş”, a susţinut Drulă, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului USR, Cioloş ar avea „un plan lipsit de demnitate”, de a-i „forţa” pe parlamentarii Uniunii să devină traseişti.

„Un plan lipsit de demnitate după părerea mea, un plan în care îi foloseşte pe aceşti oameni ca să câştige prin distrugere. Îi forţează pe aceşti oameni să devină traseişti, la modul unul pe zi. Mie mi se pare un gest nedemn. Şi, mai rău, proiectează această lipsă de demnitate şi asupra unor oameni care au fost în acest proiect până acum. Au fost aleşi, au primit încrederea alegătorilor ca să legifereze, ca să fie parte din proiectul pe care l-am propus. Noi am propus un proiect de unire, de consolidare a acestei zone, de modernizare”, a spus Cătălin Drulă.

El a mai precizat că USR nu va fi afectat de acest „efort de distrugere”, deoarece „caracterele se construiesc” în anii de opoziţie.

„Eu am înţeles încă din februarie că lui Dacian Cioloş îi lipseşte dorinţa de a construi, în momentul în care au apărut o serie de renunţări, una după alta, dar, după părerea mea, dacă nu poate depune acest efort de construcţie, decenţa ar trebui să îi spună măcar să se retragă. În schimb, vedem că alege un efort de distrugere. Nu ne va afecta. Lucrurile acestea se văd în politică. Anii de opoziţie sunt grei şi caracterele se construiesc în anii de opoziţie. Suntem la jumătatea unui ciclu electoral. Eu cred foarte tare în misiunea pe care o avem, cred foarte tare în colegii mei. (...) Se mai separă câteodată apele când eşti în opoziţie şi poate că nu e rău, dar, în fine, nu e un motiv de bucurie”, a menţionat Cătălin Drulă.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...