M. Macovei: „Stăm de atâția ani cu două Camere, care au aceleași atribuții. Râde toată Europa de noi”

Data publicării:
macovei

Şeful statului a explicat că apelează din nou la popor tocmai din respect pentru votul pe care acesta l-a dat în 2009 în favoarea unui Parlament unicameral, cu 300 de membri.

Declanşarea procedurii de convocare a referendumului înseamnă că preşedintele va cere Parlamentului un aviz, care este consultativ, şi pe care Legislativul trebuie să îl dea în douăzeci de zile. Adică exact câte mai sunt până la vacanţa parlamentară.

Referedumul pentru unicameral, organizat în ziua alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost validat de Curtea Constituţională. 87% din alegători au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, iar 77 la sută au spus „DA” Parlamentului unicameral.

„Nu este nevoie în mod legal. Este o chestiune prin care se atrage atenția opiniei publice. Avem referendumul din 2009, cu prezență de peste 50 la sută, care spune maximum 300 de parlamentari și o singură Cameră. Acel referendum este legal și trebuie respectat, pentru că reprezintă suveranitatea poporului. Acum se modifică Constituția și, indiferent de ce cred Ponta, Antonescu și alții, sau cei 70 la sută care au acum puterea în Parlament, trebuie să pună în Constituție rezultatul referendumului”, a spus Monica Macovei la emisiunea „Kilometrul 0”.

Fostul ministru al Justiției a precizat că se impune un parlament unicameral, cum este în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană și că, în România, Senatul și Camera Deputaților au aceleași atribuții.

„Așa este în majoritatea statelor membre. Cea de-a doua Cameră, acolo unde există, reprezintă regiunile. Avem Parlamentul European care legiferează pentru toată Europa, inclusiv pentru România și acolo este o singură Cameră. Deci România ar funcționa cu o Cameră aici și cu Parlamentul European, care legiferează pentru toate statele membre. Oricum, ce avem acum este o păcăleală, pentru că nu este nicio diferență între cele două Camere. Stăm de atâția ani cu aceste două Camere cu aceleași atribuții. Râde toată Europa de noi. Eu când am făcut masterul în drept constituțional, România era dată exemplu cum să nu facem”, a adăugat Monica Macovei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...