Ludovic Orban: Mai avem încă 7 angajamente de vot la moțiune; 244 - un scor un pic mai confortabil

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban sustine ca va fi premier si intr-un guvern de tranzitie
Foto: InquamPhotos/George Călin

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focşani, că alţi şapte parlamentari şi-au luat angajamentul de a vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, astfel încât aceasta ar putea obține 244 de voturi, „un scor un pic mai confortabil”, după cum l-a caracterizat liderul liberal. El spune că moțiunea de cenzură programată pentru joi, 10 octombrie, are șanse foarte mari să treacă.

„Am mai avut foarte multe discuții cu parlamentari care nu au semnat moțiunea de cenzură și în momentul de față mai avem, pot să răspund, chiar angajamente de vot la moțiune din partea a încă 7 parlamentari. Ceea ce, cred eu, 237 cu șapte - 244, că e un scor un pic mai confortabil”, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă unde a fost întrebat dacă se bazează numai pe cele 237 de voturi anunțate anterior. 

Cât despre eventuali „dezertori” din rândul celor care au semnat pentru moțiune, Ludovic Orban spune că până în prezent nu are cunoștință despre niciunul, dar știe din mai multe surse că puterea, „prin diferiți emisari, caută să ofere marea cu sarea către parlamentari care au semnat moțiunea de cenzură, cu intenția de a-i determina să nu vină la vot”.

„Convingerea mea este că la ora actuală toate formațiunile politice care s-au angajat în susținerea acestui demers sunt mobilizate la maxim pentru a asigura succesul moțiunii de cenzură”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă nu se teme de jocurile lui Victor Ponta. „Dificultatea negocierilor purtate pentru această moțiune de cenzură a rezidat în primul rând de numărul mare de actori care au trebuit să se unească pentru susținerea acestui demers pe de o parte și, pe de altă parte, datorită, să spun, diferențelor de opinie între acești actori pe mai multe puncte. Toate aceste diferențe au fost lăsate  de o parte”, a dat asigurări liderul PNL.

Ludovic Orban are o explicație și pentru faptul că UDMR a ales să voteze secret și nu la vedere la moțiunea de cenzură:  „În 30 de ani, conducerea UDMR nu a cerut niciodată parlamentarilor UDMR să voteze la vedere, la ei este o cutumă în cadrul grupului UDMR.  Pe de altă parte, tot în acești 30 de ani, toate deciziile oficiale luate de conducerea UDMR,au fost respectate de parlamentarii UDMR. Ca atare, eu nu am nicio emoție în privința voturilor parlamentarilor UDMR”, a punctat Ludovic Orban.

Planul PNL după moțiune

Ludovic Orban spune că principalul obiectiv al liberalilor este să pună capăt guvernării PSD. După aceea, ca „primă opțiune” ar avea alegerile anticipate, însă dacă nu se ajunge la un acord politic pentru declanșarea scrutinului anticipat, PNL „este pregătit să-și asume răspunderea guvernării, adică, să formeze un guvern în jurul Partidului Național Liberal”.

„Am fost destul de reticent în a da declarații publice referitor la ceea ce se va întâmpla după moțiunea de cenzură pentru că principalul nostru obiectiv este ca această moțiune de cenzură să reușească”, a explicat Ludovic Orban. „După reușita moțiunii de cenzură, președintele României, în conformitate cu prevederile constituționale, va declanșa consultări la Palatul Cotroceni, în urma acestor consultări  va prezenta o soluție, iar Partidul Național Liberal va susține soluția care va fi prezentată de președintele României, Klaus Iohannis”, a adăugat liderul liberal.

Opoziția are nevoie de 233 de voturi ca să dea jos Guvernul Dăncilă. Este a patra tentativă a opoziţiei. Moțiunea va fi dezbătută și votată joi, 10 octombrie, după ce opoziția a obținut săptămâna trecută o primă victorie și a zădărnicit planul PSD de a aduce moțiunea la dezbatere și vot sâmbătă, în speranța că vor lipsi mulți parlamentari.

Citiți și:  ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII. Va trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă?

Klaus Iohannis, încredințat că moțiunea de cenzură va trece: Pregătiți-vă! De săptămâna viitoare vom avea alt guvern

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...