Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri, după discuția cu președintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, că ia în calcul prorogarea termenului la care vor fi dublate alocațiile pentru luna iulie. Alocațiile ar urma să crească de la 150 de lei la 300 de lei abia după ce vor fi alocate sumele necesare în buget, la prima rectificare bugetară.
„Poziția președintelui e firească, aceea de a promulga legea. Noi și dacă am vrea, nu am putea să majorăm alocațiile. Soluția pe care vom merge e aceea de a proroga intrarea în vigoare până vom putea asigura resurse necesare în bugetul de stat”, a declarat premierul, după discuția cu președintele Klaus Iohannis.
Ludovic Orban a precizat că prima rectificare bugetară va fi făcută după data de 1 iulie, astfel, cel mai probabil, dublarea alocațiilor va fi prorogată cel puțin până în vară.
„Alocarea resurselor poate fi făcută la rectificarea bugetară care se va face după 1 iulie. Vom vedea exact când vom proroga”, a mai declarat Ludovic Orban.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Palatul Cotroceni, că nu are de gând să refuze promulgare legii.
„Proiectul a ajuns la mine, are termen 18 ianuarie. La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, e încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget”, a spus Klaus Iohannis.
Editor: Robert Kiss