Locuitorii din Moldova Nouă îşi aleg din nou primarul. Primul scrutin nu a fost validat, pe motive de fraudă

Data actualizării: Data publicării:
alegeri locale moldova noua
Alegeri locale în Moldova Nouă, după ce scrutinul in 27 septembrie 2020 a fost anulat

Aproximativ 11.000 de alegători sunt aşteptaţi duminică la vot în oraşul Moldova Nouă pentru a-şi alege primarul, după ce Biroul Electoral Central a stabilit ca scrutinul din 27 septembrie 2020 să fie repetat în această localitate din judeţul Caraş-Severin.

Cetăţenii vor putea alege între candidatul Ion Chisăliţă (PNL) şi candidatul Eugen Băleanu (Partidul Verde), ordinea acestora fiind menţinută pe buletinele de vot aşa cum a fost stabilită prin tragerea la sorţi pentru scrutinul din septembrie 2020, notează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Caraş-Severin, Flavius Militaru, pentru alegerile de duminică au fost tipărite 11.984 de buletine de vot, distribuite în cele 12 secţii de votare.

În contextul pandemiei de COVID-19, în secţiile de votare au fost asigurate soluţii dezinfectante pentru suprafeţe şi mâini, măşti şi mănuşi de unică folosinţă, precum şi alte materiale menite să prevină transmiterea noului coronavirus. Totodată, au fost stabilite fluxuri de intrare şi ieşire din secţiile de vot pentru cetăţeni.

"Sperăm ca alegerile să se desfăşoare fără incidente", a menţionat reprezentantul Prefecturii Caraş-Severin.

Conform datelor Autorităţii Electorale Permanente (AEP), la alegerile locale din 27 septembrie 2020, prezenţa la urne în oraşul Moldova Nouă a fost de 51,73%.

Alegerile pentru funcţia de primar au fost anulate la Moldova Nouă

Alegerile pentru funcţia de primar au fost anulate la Moldova Nouă pe motiv de fraudă electorală, după pronunţarea definitivă a instanţei fiind stabilit un nou termen.

Reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente participă, duminică, în calitate de observatori în secţiile de votare din Moldova Nouă.

În vederea evaluării corecte a scrutinului, a fost elaborat un set de chestionare care vor fi completate de către reprezentanţii AEP prezenţi în ziua alegerilor în secţiile de votare din circumscripţia electorală Moldova Nouă.

AEP le recomandă alegătorilor să se informeze corect cu privire la exercitarea dreptului de vot la acest scrutin şi să respecte, la prezentarea la urne, măsurile de distanţare socială şi de protecţie sanitară.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele cinci țări europene pe care Vladimir Putin le-ar putea ataca după Ucraina. Noul avertisment lansat de...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
Eroul de război, marioneta lui Putin sau campionul la box: Cine l-ar putea înlocui pe Zelenski?
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...