L. Dragnea, despre conferinţa lui I. Laufer: A fost un incident de securitate. Nu se va mai întâmpla
Data actualizării: Data publicării:
Afirmaţiile lui Laufer nu angajează PSD, a declarat azi Liviu Dragnea. Conducerea PSD ar fi avut o discuţie în prealabil, în care s-ar fi stabilit ca Ilan Laufer să transmită un comunicat de presă, a adăugat liderul PSD. Conferinţa de presă organizată chiar în sediul PSD nu ar fi avut acceptul conducerii partidului.
„Sunt declaraţii de care mă delimitez, mult prea avântate. Nu sunt declaraţii care angajează PSD.
Am avut o discuţie în BPN în care s-a discutat despre posibilitatea ca Ilan Laufer să facă un comunicat de presă, ceea ce nu trebuie să primească aprobare de la cineva anume.
Nu am ştiut, am şi spus că nu aveam de gând să facem declaraţii aseară pentru că nu erau decizii finale.
A fost un incident de securitate, ca să spun aşa. Nu se va mai întâmpla. Am avut o discuţie cu secretarul general, că eu nu admit ca în sala de conferinţe de presă să meargă cineva fără ca eu să ştiu.
Ilan Laufer nu este un infractor, este un om foarte bine pregătit, a avut nişte declaraţii pe care şi le-a asumat, dar care nu reprezintă punctul de vedere al lui PSD”, a declarat Liviu Dragnea.