Regulamentul care sancționează parlamentarii agresivi și impune noi reguli a fost adoptat în Plen. USR și AUR îl contestă la CCR

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu Camera Deputaților la o sedință de plen.
Parlamentul României - plenul Camerei Deputaților. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputații au modificat și completat, miercuri, regulamentul Camerei. Astfel, este interzisă utilizarea violenței fizice constând în gesturi agresive ori a violenței verbale constând în injurii, invective sau calomnie la adresa altui parlamentar. Pe de altă parte însă, transmisiile live din plenul Camerei Deputaţilor vor fi permise, dar numai din perimetrul arondat grupului parlamentar respectiv.

UPDATE 12.40. Modificarea a fost aprobată cu 202 voturi „pentru”, 91 „împotrivă” și patru abțineri.

Modificarea a fost aprobată cu 202 voturi „pentru”, 91 „împotrivă” și patru abțineri.

USR și AUR au anunțat că vor ataca la Curtea Constituțională modificările. Ei consideră că astfel se limitează transparența activității parlamentare și că n-ar trebui ca sancțiunile să vizeze un întreg grup parlamentar pentru o acțiune făcută de unul dintre aceștia. Totodată, sunt nemulțumiți de prevederea care se referă la retragerea staff-ului și a mașinilor de care beneficiază un grup parlamentar dacă un reprezentant al său este violent sau aduce injurii altor colegi.

O nemulțumire a USR este legată de interzicerea afișării de bannere. Regulamentul trebuie să fie modificat pentru a sancţiona explicit violenţa, iar USR nu este de acord cu reducerea transparenţei activităţii forului legislativ, a susținut Dan Barna.

"Ce legătură are banner-ul cu tema care ne doare pe toţi - utilizarea violenţei fizice împotriva lui parlamentar sau a violenţei verbale sau ţipete, injurii, ameninţări, tot ceea ce ne serveşte pe tacâm colegul nostru parlamentar extremist. Deci, faptul că punem banner-ele împreună cu violenţa e clar că îl folosiţi pe amărâtul acesta de disperat populist, îl folosiţi ca să limităm transparenţa dialogului din Parlament. Asta e problema de fond", a spus deputatul USR Dan Barna.


Știrea inițială

"Live-urile vor fi permise şi de acum înainte, numai că acela care face live-uri trebuie să stea în perimetrul arondat grupului respectiv. Deci, noi n-avem probleme cu transparenţa, dar (...) unii parlamentari n-au altceva de făcut în plenul Parlamentului, în loc să se ocupe de problemele reale ale României, şi mergeau cu telefonul în nasul colegilor şi era destul de deranjant. Şi, atunci, am ajuns la această concluzie - nu trebuie să interzicem live-urile, oricine poate să facă live din plenul Camerei Deputaţilor, dar să o facă din banca lui", a precizat liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, la finalul şedinţei comisiei.

Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului miercuri.

Transmisiile live vor rămâne în continuare interzise în şedinţele Biroului permanent şi, dacă acestea vor fi făcute, vor exista sancţiuni.

"Liderul AUR se simte deasupra legii. (...) Sper că se vor linişti şi vor respecta regulile de bun simţ. Din păcate, se comportă într-un stil golănesc, dar să sperăm că, după aceste modificări aduse regulamentului, situaţia se va ameliora", a spus Csoma Botond, care a adăugat că George Simion este pasibil de amenzi succesive şi alte sancţiuni.

Pentru comportament agresiv al parlamentarilor, în proiectul propus se prevede că, la cererea preşedintelui de şedinţă şi cu acordul majorităţii liderilor, "o majoritate ponderată", deputatul turbulent poate fi eliminat din sală, a explicat parlamentarul UDMR. "Şi putem cere ajutorul Direcţiei Afacerilor Interne ca parlamentarul respectiv să fie eliminat din sala respectivă pentru ca lucrările Parlamentului să poată continua", a completat el.

O altă modificare a regulamentului vizează interzicerea afişării de bannere în plenul Camerei Deputaţilor, "pentru că se blochează activitatea".

"Dacă cineva vrea să afişeze bannere poate să o facă în alt loc, nu în plenul Camerei Deputaţilor. Totuşi trebuie să lucrăm în mod serios", a afirmat Csoma Botond.
Comisia pentru regulament a discutat miercuri dimineaţa un proiect de modificare a regulamentului. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, marţi seara, de un proiect propus de PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale. Proiectul iniţial prevede interzicerea transmiterii în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou permanent, de comitet al liderilor sau de comisii. Proiectul prevede, de asemenea, că se interzice parlamentarilor utilizarea violenţei fizice, a injuriilor sau invectivelor la adresa unui coleg. 

Acest proiect de hotărâre vine ca urmare a incidentului în care copreședintele AUR George Simion l-a bruscat, luni, pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, în timpul ședinței Camerei Deputaților în care se dezbătea moțiunea simplă împotriva oficialului din Guvern. Procurorii Parchetului General au deschis dosar penal în acest caz.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...