Live Text Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: Astăzi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui premier

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis la Cotroceni
Klaus Iohannis începe consultările cu partidele pentru guvernare. Inquam Photos / George Calin

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după consultările cu partidele parlamentare, că „nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern”. Președintele a precizat că va mai urma cel puțin o nouă rundă de consultări.

Declarațiile lui Klaus Iohannis, după prima rundă de consultări

„Am avut astăzi o primă rundă de consultări cu formațiunile care vor fi reprezentate în noul Parlament. Această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun între partide și mine, însă pot să spun că astăzi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern.

Am primit astăzi chiar câteva propuneri, însă cred că este nevoie de cel puțin încă o rundă de consultări până când lucrurile se cristalizează.

Intenționez să convoc noul Parlament pentru data de 21 decembrie.”, a spus președintele.

Ultimele discuții, cu reprezentanții minorităților naționale

UPDATE 16:30 Consultările președintelui cu partidele parlamentare s-au încheiat.

minoritati
Consultari la Cotroceni cu delegația minorităților naționale - FOTO Presidency.ro

UPDATE: 16:00 Președintele are ultima rundă de discuții cu reprezentanții minorităților naționale. La consultări participă Varujan Pambuccian, Dragoş Zisopol, Silviu Vexler și Ovidiu Ganţ.

Președintele discută cu liderii UDMR

UPDATE 15:30 Discuțiile dintre președintele Klaus Iohannis și liderii UDMR s-au încheiat. 

Citește și Kelemen Hunor: Dacă până la a doua rundă de consultări nu se ajunge la o concluzie, vom propune un nume de premier

udmr consultari
Consultari la Cotroceni cu delegația UDMR - FOTO Presidency.ro

UPDATE 15:00 Președintele Klaus Iohannis a început discuțiile cu UDMR. La consultări participă Kelemen Hunor, Cseke Attila, Benedek Zakariás, Bíró Rozália și Antal Árpád.

„V-am invitat la consultări să îmi spuneți cum vedeți formarea unei majorități sau orice alte probleme aveți”, le-a transmis Klaus Iohannis liderilor UDMR, la începutul consultărilor.

Fără precedent: AUR a întârziat la consultări. Diana Șoșoacă și-a dat jos masca

UPDATE: 14:35 Discuțiile cu reprezentanții AUR s-au încheiat după mai puțin de 10 minute.

Citește și AUR, după ce a întârziat la întâlnirea cu Iohannis: "Ne-am plimbat". Șoșoacă: "La final mi-am dat jos masca"

„Propunerea AUR pentru postul de prim-ministru, văzând că partidele nu au venit cu nume convingătoare, a fost domnul Călin Georgescu. Ne-a spus domnul Iohannis că nu se prefigurează a se forma o majoritate parlamentară. Noi cei de la AUR se pare că am încurcat multe socoteli. Nu vom lua parte la nicio coaliție de guvernare politică.”, a declarat președintele AUR, George Simion, după consultări.

UPDATE: 14:15 Președintele Klaus Iohannis a început discuțiile cu delegația AUR. Pentru prima dată în istoria consultărilor, reprezentanții unui partid au întârziat la discuțiile programate anterior.

Mai mult, senatoarea Diana Șoșoacă a refuzat să poarte mască. Aceasta a susținut că are „probleme medicale”. În cele din urmă și-a pus masca doar cât să îi acopere gura, iar la finalul discuțiilor, înainte de a se despărți de președinte, și-a dat jos masca. 

aur iohannis
Consultari la Cotroceni cu delegația AUR - FOTO Presidency.ro

Liderii AUR au ajuns la consultări după aproape 15 minute de la ora la care erau programați. În tot acest timp, senatoarea Diana Șoșoacă a transmis live, pe Facebook. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La Cotroceni au venit George Simion, Claudiu Târziu, Dan Tanasă și Diana Șoșoacă. Duminică, liderul AUR a anunțat că îl va propune premier pe Călin Georgescu, fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă.

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru USR PLUS: „Vă ascult cu mare atenție”

UPDATE 13:20 Discuția dintre USR PLUS și președintele Klaus Iohannis s-a încheiat. Reprezentanții Alianței au stat 20 de minute la consultările de la Cotroceni.

Citește și USR PLUS insistă: Dacă PNL vrea șefia Camerei, Cioloș să fie premier

usr plus consultari
Consultari la Cotroceni cu delegația USR-PLUS - FOTO Presidency.ro

UPDATE 13:oo Președintele Klaus Iohannis a început discuțiile cu delegația USR PLUS. La Palatul Cotroceni au venit Dan Barna, Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache, Claudiu Năsui și Cosette Chichirău. Liderii Alianței au anunțat că îi vor propune președintelui Klaus Iohannis varianta Dacian Cioloș - premier.

„Bine ați venit la consultări, tema e clară: o posibilă majoritate, un posibil guvern, o posibilă negociere. Vă ascult cu mare atenție”, le-a transmis președintele, la începutul discuțiilor.

PNL a venit la Cotroceni cu propunerea Florin Cîțu-premier

UPDATE: 12:30 După aproximativ jumătate de oră, discuțiile dintre președintele Klaus Iohannis și delegația PNL s-au încheiat.

Citește și Ludovic Orban anunță ce a discutat cu Klaus Iohannis: Președintele va anunța premierul în momentul constituțional potrivit

iohannis pnl consultari
Consultari la Cotroceni cu delegația PNL - FOTO Presidency.ro

UPDATE: 12:00 Delegația PNL a intrat la discuții cu președintele Klaus Iohannis. Propunerea partidului pentru funcția de premier este Florin Cîțu.

„Bine ați venit”, i-a întâmpinat președintele pe liberali. 

Din delegația PNL fac parte Ludovic Orban, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu.

Klaus Iohannis a discutat cu delegația PSD

UPDATE 11.25 Discuțiile cu delegația PSD s-au încheiat după 20 de minute. Potrivit unor surse participante la discuții, președintele i-ar fi felicitat pe social democrați pentru câștigarea alegerilor și a ascultat propunerile PSD pentru funcția de premier și pentru constituirea unui Guvern.

Citește și Ce au discutat Marcel Ciolacu și Gabriela Firea cu Klaus Iohannis

UPDATE 11:00 Delegația PSD a intrat la discuții cu președintele Klaus Iohannis

Președintele le-a cerut social-democraților să îi spună ce opinie au despre formarea unei majorități și a unui guvern. Anterior, liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat că președintele „trebuie să accepte nominalizarea PSD în persoana lui Alexandru Rafila ca prim-ministru desemnat”.

consultari cotroceni iohannis delegatia PSD presidency
Consultari la Cotroceni cu delegația PSD - FOTO Presidency.ro

Delegaţia PSD este formată din preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu, prim-vicepreşedinţii Sorin Grindeanu şi Gabriela Firea şi preşedintele Consiliului Naţional, Vasile Dîncu.


Programul consultărilor de la Palatul Cotroceni

PNL îl propune pe Florin Cîțu, USR-PLUS pe Dacian Cioloș, iar PSD pe Alexandru Rafila.

Consultările au loc după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;
Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

Citește și Cine face parte din delegațiile care merg luni la consultările cu Iohannis. Din partea AUR participă și Diana Șoșoacă

Negocierile dintre liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR s-au blocat duminică dimineaţa, la scurt timp după reluarea discuţiilor.

Citește și Surse: Ce ofertă i-a făcut Ludovic Orban lui Dan Barna la negocieri. USR PLUS amenință că nu îl mai acceptă pe Cîțu

Consultările au loc după alegerile parlamentare din 6 decembrie, când, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central, au intrat în viitorul Legislativ PSD, PNL, Alianţa USR PLUS, AUR, UDMR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...