Liberalii se acuză de noncombat la adresa PSD

Data publicării:
saftoiu

Adriana Săftoiu: „Mi-e foarte greu să folosesc cuvântul blat, mi se pare ruşinos. Dar pot să spun că un noncombat a avut loc. E foarte greu să faci opoziţie PSD-ului dacă ai obligaţii faţă de PSD”.

Fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu o contrazice pe Adriana Săftoiu. PNL şi PSD au colaborat doar în perioada USL, în rest PNL a făcut opoziţie.

Crin Antonescu: „Dacă PNL ar fi fost în noncombat, în 2014, cu PSD, azi am fi avut probabil un alt preşedinte (n.r. al României), de la PSD. Dacă afirmaţia referitoare la noncombat priveşte doar Bucureştiul, poate că are în vedere aspecte oculte pe care eu nu le cunosc”.

De partea sa este şi noul şef al filialei sector 6 şi fostul candidat la primăria acestui sector, Răzvan Mironescu.

Răzvan Mironescu: „Orice noţiune de blat presupune un câştig reciproc, da? Bun! Presupunând că, în această situaţie, câştigul ar fi fost o funcţie pentru PSD, obţinută prin noncombatul PNL-ului, care ar fi fost câştigul PNL-ului? Niciunul! Şi atunci unde este logica blatului?”.

Adriana Săftoiu are însă şi aliaţi. Fost candidat la primăria sectorului 5, Ovidiu Raeţchi susţine că a observat şi el noncombatul.

Ovidiu Raeţchi: „ Mă gândesc şi o pot spune asumat, la sectorul 3. Acolo s-a trăit într-un fel de frăţie amabilă cu cei de la PSD. Am avut senzaţia că PNL în sectorul 3 nu există, că există doar domnul Negoiţă. Cred că şi la sectorul 2 se putea de-a lungul timpului ceva mai mult. Ani de zile nu mi s-a părut că am avut un PNL extrem de ofensiv la sectorul 2”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...