Legea offshore, adoptată de plenul Senatului. Statul va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor extrase

Data publicării:
platforma-petroliere-extractie-petrol-marea-neagra-Daniel-Stoenciu-inquam-1536x1024
Foto: Inquam Photos/ Daniel Stoenciu

Plenul Senatului a adoptat miercuri propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore, care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime. Statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale, potrivit textului de lege.

Proiectul de act normativ a fost adoptat cu 91 de voturi pentru şi 13 contra, scrie Agerpres.

Marţi, Comisiile pentru buget-finanţe şi pentru energie din Senat au dat raport comun de admitere asupra Legii offshore privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cu 17 voturi pentru şi 2 împotrivă.

În cadrul şedinţei, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră şi vor fi accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării în caz de criză energetică, iar România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.

El a menţionat că, faţă de legea iniţială, la regimul fiscal, acel impozit pe venitul suplimentar a fost practic eliminat.

„Prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor la sonde aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. În situaţia în care un titular este parte la un acord petrolier care se referă atât la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore sau are calitatea de titular atât al unui/ unor acord/ acorduri petrolier/ petroliere care se referă la perimetre petroliere localizate pe uscat, cât şi la perimetre petroliere offshore, prevederile prezentei legi se aplică numai referitor la operaţiunile petroliere desfăşurate cu privire la perimetrele petroliere offshore şi onshore de adâncime”, prevede proiectul.

Actul normativ stipulează o modificare a regimului de redevenţe şi a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare.

În 2018 a fost votată o lege offshore care este în vigoare, iar acum coaliţia de guvernare, prin semnătura a cinci iniţiatori - preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi liderul grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian -, a depus această iniţiativă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offhsore va fi dezbătută, după votul Senatului, de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...