El a precizat, într-o intervenție la Digi24, că ANI a dat încă din luna mai un punct de vedere negativ cu privire la acest proiect.
„Prin această modificare se încearcă să se creeze o premisă conform căreia interdicția de angajare a rudelor în cadrul cabinetelor parlamentare operează numai din 2013. Este o premisă falsă, pentru că exista o dispoziție expresă care să interzică parlamentarilor acest lucru – art. 70 din legea 161/2003.
Nici anterior adoptării legii deputaților și senatorilor parlamentarii nu puteau dispune, fără nicio constrângere legală, angajarea propriilor rude”, a spus Bogdan Stan.
El a adăugat că sunt 30 de cazuri de parlamentari care și-au angajat membri ai familiei la cabinete de circumscripție, aflate în diferite stadii de judecată.
ANI se așteaptă ca votul de astăzi să fie invocat în instanță și să se încerce obținerea unei excluderi a articolului din legea care reglementează incompatibilitățile și conflictele de interese.
„Bătălia de acum încolo se va duce în instanțele de judecată. Din punctul nostru de vedere, conflictul de interese din legea 161/2003 este destul de clar și vom continua să o aplicăm (legea, n.r.) așa cum am făcut și până acum”, a spus Bogdan Stan.
Declarațiile sale vin în condițiile în care senatorii şi deputaţii au votat astăzi o lege de interpretare a statutului deputaţilor şi senatorilor care prevede ca parlamentarii condamnaţi, amendaţi sau cercetaţi pentru conflict de interese, săvârşite până în vara anului 2013, să fie iertaţi. Astfel, senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele în propriile cabinete parlamentare vor scăpa de eventualele consecinţe ale legii.