Klaus Iohannis: Obiectivul principal al coaliției de guvernare a fost îndeplinit. România e stabilă și guvernată

Data actualizării: Data publicării:
iohannis-ciolacu-ciuca_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-1536x1024
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este „foarte mulțumit” că există actuala coaliție de guvernare și că „obiectivul și motivul principal al existenței acestei coaliții a fost îndeplinit, România este stabilă și este guvernată”.

„Eu sunt foarte mulțumit că există această coaliție, că România este guvernată, stabilă, că acest guvern are o majoritate solidă în Parlament și că am evitat să intrăm în recesiune, am reușit să trecem până acum cu bine prin toate crizele care au venit peste noi. Nu cred că este puțin lucru.

Că se mai ceartă unul cu altul, că mai iese câte un politician avid de notorietate publică, așa e în politică. Nu cred că putem să ne așteptăm vreodată ca politicienii să stea frumos acolo în banca lor și să nu zică nimic, că n-ar fi politicieni.

În principiu, lucrurile funcționează în mare și s-a văzut. România are o creștere economică, are una dintre cele mai creșteri economice. Criza energetică nu a dus la sărăcirea populației României. În continuare putem să ne încălzim casele, putem să aprindem lumina și acest lucru nu a fost chiar așa de la sine înțeles când a început criza și când toată lumea ne-a spus că n-o să facem față. Ba uite că am făcut față. Inflația scade, cu toate că au fost suficient de mulți care ne-au spus că n-o să fim în stare să facem nimic. Iată că totuși am făcut. Inflația scade și compensații vor exista și vor fi făcute în așa fel încât românii să nu simtă aceste crize foarte mult în buzunarul propriu.

Deci pot să spun că obiectivul și motivul principal al existenței acestei coaliții a fost îndeplinit. România este stabilă și este guvernată”, a declarat Klaus Iohannis, la Varșovia.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri