Şeful statului spune că, deşi au trecut o sută de zile de când este în funcţie, încă mai aşteaptă să se mute. Până de curând, Vila Lac 3 a fost ocupată de Traian Băsescu care, la rândul său a reclamat faptul că după încetarea mandatului de preşedinte, Guvernul nu i-a repartizat o reşedinţă, aşa cum prevede legea.
„Nu am fost nici întrebat, nici nu mi-am spus părerea cu vreo mutare (n.r. a fostului președinte Traian Băsescu). Nu mă interesează. Este problema altora să vadă cum se repartizează aceste imobile. Eu pot să spun că au trecut primele 100 de zile din mandatul meu și statul român nu mi-a pus la dispoziție resedința oficială a președintelui României”, a declarat Klaus Iohannis.