Kelemen Hunor: România îndeplineşte criteriile pentru a intra în Schengen. Premierul Rutte face un joc de politică internă

Data publicării:
Kelemen Hunor se uită în depărtare.
Kelemen Hunor susține că ultima dată s-a întâlnit cu Viktor Orban în decembrie 2022. Foto: Inquam Photos / George Călin

România îndeplineşte toate criteriile pentru a intra în Spaţiul Schengen, iar premierul Olandei, Mark Rutte, face un joc de politică internă, a declarat, marţi seara, vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR.

„În primul rând pentru Schengen există doar criterii tehnice, nu criterii politice. Acest lucru îl ştie şi premierul Rutte. Din păcate, noi am acceptat din 2011 că pentru noi există şi alte criterii. A fost o greşeală, indiferent cine a fost preşedintele, cine a fost premierul, cine a fost la guvernare şi ce coaliţie, nu trebuia să acceptăm de la bun început, fiindcă nu există în acordul pentru Schengen alte criterii decât cele tehnice. În 2011 exista un raport al Comisiei şi prima rezoluţie în Parlamentul European care spunea că România îndeplineşte criteriile tehnice. Şi s-au trezit unii: 'Da, e adevărat, dar hai să mai vedem ce-i cu MCV, cu statul de drept'. Şi tot aşa am mers până în 2022 şi este umilitor când ştii că ai îndeplinit criteriile şi tot timpul vine cineva şi spune: 'Da uite am uitat să spun că nu te-ai fardat bine, trebuia un pic altfel'. Deci ăsta este adevărul pur. Şi în 2011, şi în 2012, noi aveam îndeplinite aceste condiţii”, a spus Kelemen Hunor, la TVR Info.

Potrivit acestuia, „premierul Mark Rutte face un joc de politică internă, ceea ce este foarte clar pentru toată lumea”.

„Dar şi noi avem o problemă de politică internă. Dacă premierul Rutte are o problemă de politică internă, are o coaliţie foarte fragilă şi există în Parlament şi în societate o aversiune asupra celor care merg spre Occident, spre Olanda, nu e vorba doar de est-europeni, şi noi avem o problemă internă cu Schengen-ul, fiindcă şi la noi, dacă creşte euroscepticismul, ceea ce eu nu doresc, vom avea o problemă. Deci fiecare are o problemă internă. Ori acceptăm că, dacă există criterii tehnice, atunci facem evaluare pentru toată lumea pe criterii tehnice, sau dacă nu, fiecare are o problemă internă. (...) MCV-ul eu cred că va fi ridicat şi trebuie să fie ridicat, fiindcă toate aşteptările au fost îndeplinite şi toate înţelegerile au fost respectate. (...) Eu cred că putem să-l convingem pe premierul Rutte, şi aici vorbesc în primul rând de cei care fac diplomaţie şi au posibilitatea de a discuta permanent cu premierul Rutte şi cu diplomaţii din Olanda, să-i convingem pe toţi că da, România merită să intre în Spaţiul Schengen, fiindcă îndeplinim toate criteriile”, a transmis vicepremierul.

El a subliniat că România în acest an a demonstrat de foarte multe ori că are capacitatea de a gestiona orice criză la graniţele externe ale UE.

„Şi, dacă în 2022, în această situaţie de nesiguranţă, nu suntem nici măcar în stare să aducem trei state în Spaţiul Schengen atunci înseamnă că se pierde ideea de coerenţă, ideea solidarităţii şi mai ales ideea că ai făcut treaba şi tot nu eşti acceptat în Spaţiul Schengen. România în acest an a demonstrat de foarte multe ori că are capacitatea de a gestiona orice criză la graniţele externe ale UE şi, dacă intrăm în Schengen, la graniţa cu Schengen, şi că are capacitatea de a apăra graniţele exterioare ale UE. Deci, din acest punct de vedere, eu cred că avem toate argumentele pentru a intra în Spaţiul Schengen, nu mai vorbesc de argumentele economice şi cele politice. Dar eu sunt încă optimist şi sper că nu va fi pe 8 decembrie un refuz, eventual nu se va discuta, dacă nu se ajunge la un consens”, a adăugat liderul UDMR.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...