Kelemen Hunor: Prima soluţie este să încercăm încă o dată refacerea coaliţiei. Dacă nu, altă soluție, inclusiv guvern minoritar

Data publicării:
kelemen hunor la declaratii
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. Foto: Facebook

Prima soluţie după respingerea guvernului prezentat de USR este „resuscitarea coaliţiei de guvernare” şi, dacă acest lucru nu se poate, „din motive subiective”, trebuie găsită o altă soluţie pentru o nouă formulă de guvernare, inclusiv pentru un guvern minoritar, a declarat, miercuri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Astăzi a fost o dezbatere destul de liniştită şi de scurtă. De fapt, nimeni nu a vorbit despre programul de guvernare, foarte puţin s-a vorbit despre miniştrii lui Dacian Cioloş. (...) Acest guvern n-a reuşit să convingă pe aproape nimeni, niciun grup parlamentar, în afară de USR, n-a anunţat că va vota acest guvern şi, în aceste condiţii, trebuie să ne pregătim pentru pasul următor. În momentul în care vezi că ai rămas singur, poate că ar fi fost mai bine să facă un pas înapoi premierul desemnat, dar el a considerat că este mai bine să vină în faţa Parlamentului. Mai departe, din punctul nostru de vedere, prima soluţie este să încercăm încă o dată refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR, fiecare să mai lase un pic de la el - şi din orgolii, şi din ambiţii personale -, să încercăm să resuscităm această coaliţie şi, dacă nu se poate, din motive - zic eu - subiective, că nu există motive obiective, atunci sigur trebuie găsită o altă soluţie pentru un alt guvern, pentru o altă formulă de guvernare, inclusiv un guvern minoritar”, a afirmat Kelemen Hunor la Parlament, potrivit Agerpres.

El a anunţat că UDMR va contribui, dacă va fi solicitată, la găsirea unei soluţii atât cu PNL, cât şi cu USR.

„Dar, sigur, forţa noastră şi mijloacele noastre sunt limitate. Aşteptăm consultările de la Cotroceni”, a adăugat liderul UDMR.

Potrivit acestuia, soluţia este „un guvern cu puteri depline”.

„Sunt mai multe variante, important este să ai curaj să fii flexibil, să cauţi soluţii şi nu să rămâi baricadat în certitudinile tale care, până la urmă, sunt valabile doar în cetatea ta. (...) Poate să fie şi Florin Cîţu, nu e o problemă, eu nu voi discuta acest lucru, pentru că nu decid eu, decide PNL şi apoi preşedintele Iohannis. Noi nu avem o problemă să încercăm să facem o majoritate cu Florin Cîţu. (...) Eu cred că prima dată trebuie încercată resuscitarea coaliţiei. (...) Din punctul nostru de vedere, în acest moment, cu PNL există o coaliţie din care a ieşit USR şi nici PNL, nici noi nu am renunţat la această formulă, deci nu există pentru noi o altă soluţie. În acest moment nu căutăm soluţii alternative. Vom insista, vom argumenta pentru resuscitarea coaliţiei formate în decembrie anul trecut”, a precizat Kelemen Hunor.

În opinia sa, „să vorbeşti astăzi de alegeri anticipate este uşor deplasat”.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...