28 de comisari europeni, la București. Juncker: Amnistia ar fi un pas înapoi
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni pe preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. Vasta agendă europeană, cu Brexit-ul, valul eurosceptic, relaţia delicată cu Rusia şi Statele Unite au trecut în plan secundar azi în discuţiile de la Bucureşti. Problemele justiţiei din România, penalii în funcţii publice şi pericolul care ameninţă democrația din ţara noastră, acestea au devenit prim planul.
Actualizare 15.25. Oficialii europeni au ajuns la Aeroportul Băneasa. Avionul lor este programat să decoleze la 15.30.
Actualizare 12.50. Jean Claude Juncker a ajuns la Guvern, unde s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă.
Președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a afirmat, în declarația de presă comună, cu premierul Viorca Dăncilă că dorește ca până la finalul mandatului său să fie finalizat MCV-ul pentru România și, de asemenea, țara noastră să intre în Schengen.
Actualizare 11:30 - Klaus Iohannis și Jean Claude Juncker au susținut o declarație de presă comună după discuțiile de la Cotroceni.
„Am avut adineauri un dialog deschis şi constructiv cu preşedintele Juncker şi cu comisarii europeni. Cred că suntem bine pregătiţi pentru perioada dificilă, dar interesantă şi credem cu rezultate, pe care o începem acum. Noi considerăm Comisia Europeană un partener important”, a declarat Klaus Iohannis, la începutul conferinței de presă.
Iohannis a precizat că s-au abordat ”o serie de dosare importante de pe agenda europeană” dar, în acelaşi timp, s-au purtat discuţii despre chestiuni de politică generală.
„Am discutat astăzi, evident, despre Brexit, despre bugetul multianual pentru următoarea perioadă, despre migraţiune, despre securitatea europeană şi despre cum vom face să construim o agendă strategică realistă bună şi credibilă pentru următoarea perioadă. Dacă ne referim la Brexit, pot să vă spun că ne dorim cu toţii o retragere ordonată a Marii Britanii. Sperăm că aşa se va întâmpla”, a mai spus Iohannis.
Întrebat despre amnistie și grațiere, Jean Claude Juncker a declarat: „Am vrut să reamintesc regulile europene. Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută şi din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale, pentru că aceste aspecte esenţiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda o amnistie aşa cum preconizează unii din ţara dumneavoastră. Dacă aceasta ar intra în vigoare ar fi un pas înapoi”.
„Statul de drept din România nu este negociabil şi această poziţie am reiterat-o de multe ori şi voi rămâne la această opinie. Discuţia pe legile justiţie şi pe coduri din România este o discuţie complicată care se poartă acum de doi ani deja şi sper să existe la toţi cei implicaţi înţelepciunea de a aduce această discuţie spre un final care este conform nu numai cu aşteptările mele, pe care le cunoaşteţi, şi este în conformitate cu aşteptările românilor, cu aşteptările exprimate de Comisia de la Veneţia şi GRECO. Noi nu putem în România să construim un sistem de justiţie care nu este compatibil cu celelalte sisteme de justiţie din Europa şi mai mult cu noi, prin aderarea la Uniunea Europeană, ne-am dorit să fim parte a unui spaţiu de valori şi dorim să rămânem acolo”, a spus, la rândul său, Klaus Iohannis.
În ceea ce priveşte MCV, șeful statului a declarat că a avut o primă discuţie cu preşedintele Juncker în ianuarie 2015 şi una din primele teme discutate atunci a fost MCV.
„Am căzut amândoi de acord că varianta optimală este finalizarea MCV-ului până la încheierea mandatului comisiei Juncker. Evident că aici trebuie să jucăm şi noi rolul nostru, în special Guvernul şi Parlamentul, trebuie să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru a îndeplini condiţiile negociate pe MCV. Dacă aşa se va întâmpla, sunt optimist că avem şanse de finalizare a acestui MCV", a relatat Klaus Iohannis.
„Vrem să folosim acest prilej pentru a fi împreună mai puternici şi pentru a construi o Uniune Europeană mai puternică. Comisia Europeană este un partenere esenţial. România împărtăşeşte în totalitate abordarea pro-eruopeană, iar poziţia România va continua să fie de susţinere a proiectului european. Eforturile comune trebuie să se concentreze pe evitarea discrepanţelor între statele membre. Sunt convins că putem contribui la o Uniune mai bună”, a declarat Klaus Iohannis, la începutul întâlnirii.
Şeful statului a afirmat că discuţiile despre viitorul Europei vor continua şi la Summitul de la Sibiu.
„Discuţiile privind viitorul Europei vor fi în prima linie, de asemenea, la Summitul de la Sibiu, de pe 9 mai 2019, care va fi piatra de hotar unde se va discuta despre priorităţile strategice ale Europei pentru perioada 2019-2024. Va fi un bun prilej de a reflecta cu toţii împreună asupra modului în care vedem evoluţia proiectului european. Ne vom strădui să susţinem discuţiile în consens şi prin declaraţie politică să ne afirmăm hotărârea de a pune bazele pentru o viziune ambiţioasă pentru viitor”, a mai spus şeful statului.
Jean Claude Juncker a amintit la începutul întrevederii cu președintele Klaus Iohannis că în timpul președinției României la Consiliul UE, țării noastre îi revine gestionarea unor obiective precum: cadrul financiar multianual al UE, Brexitul și alegerile europene. „România trebuie să dea dovadă de o bună gestionare și trebuie să dea speranță după Brexit”, a spus preşedintele executivului comunitar.
„Președinția României va trebui să fie fermă și puternică - dar dacă veți reuși să ajungeți la coeziune și consens la nivel național- de acestea aveți nevoie ca să vă bucurați de o președenție de succes, care să rămână în istoria Europei. E prima președinție pe care o deține România, nu va fi nici ultima, dar întodeauna prima este mult mai importantă decât toate care vor urma”, a precizat Juncker.
„Tot Preşedinţia Română va trebui să se ocupe de stabilitatea Uniunii pentru că Regatul Unit ne părăseşte la sfârşitul lunii martie, prin urmare Preşedenţia Română cu eleganţă va trebui să ştie să gestioneze această perioadă dificilă, cea de după Brexit. Am toată încrederea în autorităţile române, în dumneavoastră domnule preşedinte că veţi ştii să gestionaţi în mod corespunzător această etapă dificilă, dacă nu chiar tragică pentru că e vorba de plecarea Regatului Unit care pentru mine, în ochii mei, este un eveniment trist de care Europa nu avea nevoie, dar democraţia e ceea ce este, nu avem cum să-i împiedicăm pe cei care vor să ne părăsească să o facăm, nici pe noi, dar nici noi bănuiesc că nu o să fim încântaţi în 30 martie”, a declarat Juncker.
După Conferinţa de presă pe care o va susţine alături de şeful statului, preşedintele Comisiei Europene va merge la Palatul Parlamentului. Jean-Claude Junker se va întâlni cu înlocuitorul lui Liviu Dragnea, Florin Iordache şi cu președintele Senatului.
Ultima oprire a executivului european va fi la sediul Guvernului. Acolo va merge Jean Claude Juncker, după întâlnirile de la Parlament. Înaintea lui vor ajunge comisarii europeni, care vor fi primiţi de vicepremierii români.
- Etichete:
- jean claude juncker
- klaus iohannis
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News