Președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Spaniei Pedro Sanchez au discutat joi, în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni, despre războiul din Ucraina și consecințele invaziei rusești. Cei doi au abordat problema energetică, precum și cea umanitară a conflictului declanșat de Vladimir Putin.
„Războiul din Ucraina înseamnă însă, în primul rând, o profundă criză umanitară. Sunt devastatoare dramele a milioane de ucraineni care sunt nevoiți să-și părăsească țara aflată sub bombardamente. Din primul moment, România a acordat sprijinul deplin tuturor refugiaților din Ucraina care vin în țara noastră”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„Impactul crizei din Ucraina din punct de vedere energetic, mai ales că ne confruntăm cu o creștere substanțială a prețurilor la energie încă dinainte de această criză, ne preocupă și am avut o discuție amplă cu domnul Sanchez pe acest subiect. Obiectivul asigurării securității energetice la nivelul Uniunii Europene ajunge astfel, în actualul context, să aibă o importanță strategică sporită. De altfel, am formulat la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles, de săptămâna trecută, o serie de decizii importante care vizează eliminarea dependențelor energetice de Federația Rusă”, a mai spus șeful statului.
Klaus Iohannis a precizat că România este dispusă să pună la dispoziție propria infrastructură energetică pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple.
„Măsurile luate la nivel european trebuie să aibă în vedere și securizarea din punct de vedere energetic a Republicii Moldova și a Ucrainei. Este ceea ce am susținut și astăzi, pentru că cele două state vecine au nevoie să beneficieze de ajutorul nostru nemijlocit. Aceasta înseamnă să ne asumăm acțiuni concrete și consistente în această direcție”, a mai declarat Klaus Iohannis.
Prim-ministrul spaniol a condamnat invazia rusă în Ucraina și a spus că Putin a greșit atunci când a crezut că Uniunea Europeană nu va acționa unitar împotriva Rusiei.
„Putin a crezut că vom acționa separat, nu credea că comunitatea europeană va da dovadă de unitate, dar realitatea l-a contrazis. Cu toții condamnăm această invazie. Ne-am unit nu doar la nivelul UE, ci și la nivel bilateral cu Ucraina. Fiecare țară trimite ajutoare umanitare în Ucraina. (...) Pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei va continua să crească. În Spania am aplicat sancțiuni foarte dure în ceea ce privește oligarhii ruși. Putin a comis trei greșeli dramatice pentru interesele sale”, a spus Sanchez.
„Trebuie să transmitem acest mesaj de unitate. Este cel mai bun lucru pe care putem să îl facem împotriva acestei invazii a lui Putin. Europa este mai unită astăzi. S-a dovedit și în timpul pandemiei și acum în timpul războiului. Această provocare pe care o lansează Putin ne arată foarte clar că UE are un proiect foarte puternic”, a mai spus șeful guvernului spaniol.
Citește și Pedro Sanchez, după discuția cu Klaus Iohannis: „Vreau să transmit un mesaj de recunoștință celor peste 1 milion de români din Spania”
Editor : R.K.