Iohannis participă la Summitul UE-Balcanii de Vest, unde va susține procesul de extindere a Uniunii pe baza meritelor candidaților

Data publicării:
Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Klaus Iohannis participă, marţi, la Summitul Uniunea Europeană - Balcanii de Vest, care se desfășoară la Tirana, în Republica Albania, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, Summitul de la Tirana este primul eveniment de acest gen organizat într-o capitală din regiune, fapt care reconfirmă angajamentul european în raport cu statele din Balcanii de Vest.

"Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest în privinţa procesului de integrare europeană, precum şi a avansării cooperării politice şi sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecinţelor războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor financiare internaţionale", arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta poziţia României de susţinere a avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va reitera disponibilitatea de continuare a sprijinului ţării noastre pentru eforturile şi acţiunile concrete de integrare a ţărilor din regiune în Uniunea Europeană. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis va accentua aspectele legate de necesitatea consolidării rezilienţei partenerilor, precum şi de sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securităţii cibernetice şi al gestionării migraţiei.

Cu prilejul Summitului va fi adoptată Declaraţia de la Tirana, care reflectă sprijinul Uniunii şi al statelor membre faţă de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar şi o serie de preocupări, inclusiv cele privind necesitatea alinierii partenerilor din regiune la politica externă a UE. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...