Iohannis, la aniversarea SIE: Un rol important în intelligence-ul extern şi apărarea statului de drept

Data actualizării: Data publicării:
iohannis presedintie presidency

Președintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul aniversării a 27 de ani de la înființarea Serviciului de Informații Externe, în care subliniază rolul „deosebit de important” al reprezentanților SIE în apărarea democrației și a statului de drept.

iohannis presedintie presidency

„Sunt conștient de dificultățile cu care vă confruntați, de la lipsa de resurse umane și materiale, la o legislație ce nu mai corespunde pe deplin provocărilor actuale de securitate. Remarc modul în care instituția a evoluat în această perioadă, adaptându-și pregătirea și intervenția în funcție de riscuri și amenințări și vă asigur că eforturile dumneavoastră sunt apreciate și recunoscute la justa lor valoare. O activitate atât de complexă precum cea desfășurată de către dumneavoastră necesită un nivel maxim de profesionalism și dedicație, experiență și implicare - componente determinante ale profilului ofițerilor de informații, în general - care trebuie să se regăsească nu doar în rândul oamenilor din instituție, ci și la nivelul conducerii acesteia. Ca militari într-o democrație, aveți un rol deosebit de important în apărarea acesteia și a statului de drept”, a afirmat șeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

El a adăugat că SIE este o structură importantă a sistemului național de securitate și a transmis aprecieri și mulțumiri reprezentanților serviciului pentru întreaga activitate desfășurată în slujba României.

„Prin specificul activității Serviciului, reprezentați una dintre cele mai avansate linii de apărare a statului român și a intereselor sale, iar prin prezența dumneavoastră în zone ostile și prin asumarea conștientă a riscurilor, contribuiți consistent la fundamentarea deciziilor de politică externă și de securitate. Vă faceți datoria pe deplin, cu eficiență și seriozitate, profesionalismul dumneavoastră contribuind la asigurarea climatului de securitate al statului român”, a punctat Iohannis.

Potrivit șefului statului, în actualul context internațional, dar mai ales în cel regional, Serviciul de Informații Externe „și-a asumat rolul proeminent pe dimensiunea intelligence-ului extern, definindu-se ca un partener credibil în comunitatea informativă euroatlantică”.

El a completat că SIE a contribuit la consolidarea profilului țării noastre de promotor al principiilor și valorilor euroatlantice și participant activ și predictibil la asigurarea stabilității regionale.

Iohannis a evidențiat rolul important al Serviciului de Informații Externe în planul relațiilor și cooperării internaționale.

„România are multiple interese strategice, atât din perspectiva Parteneriatului strategic cu SUA și aliații europeni, cât și în alte regiuni, de la cele vecine până la cele mai îndepărtate, în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, precum și în Asia - toate având ca numitor comun nivelul ridicat și diversificat de amenințări și riscuri”, a explicat șeful statului.

Președintele își exprimă convingerea că, „într-o lume în permanentă schimbare, marcată de pericolele manifestărilor teroriste la adresa democrației și a drepturilor omului”, SIE va continua să-și îndeplinească la standarde înalte misiunile specifice.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”