Iohannis, despre sesizarea Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei: E un lucru foarte bun că PNL a obţinut un vot pentru a sesiza Comisia. Este un lucru absolut normal

Data actualizării: Data publicării:
iohannis foto mare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că este un lucru absolut normal demersul PNL la APCE prin care a fost aprobată solicitarea de sesizare a Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei şi spune că, atunci când vor ajunge la el pentru promulgare cele două legi ale justiţiei declarate constituţionale de către CCR, va face o declaraţie de presă prin care va explica ce are de gând să facă, scrie news.ro.

„Mi se pare că e un lucru foarte bun că au obţinut un vot liberalii pentru a sesiza Comisia. Este un lucru absolut normal, iar în momentul în care primele două legi vor ajunge la mine, voi face o declaraţie pe această temă şi o să vă spun atunci destul de detaliat ce am de gând cu acele legi”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia privind modificarea legilor justiţiei. Liberalii susţin că parcursul legilor va fi trebui să aştepte, iar Curtea Constituţională, de asemenea, va trebui să ţină cont de de opinia Comisiei.

„Victorie PNL! Modificarea Legilor Justiţiei ajunge la Comisia de la Veneţia!  Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE  După refuzul sistematic al celor de la PSD şi ALDE de a cere opinia experţilor internaţionali în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei, PNL a reuşit să obţină acest lucru prin intermediul parlamentarilor săi din cadrul APCE”, transmite PNL.

Liberalii spun că judecătorii Curţii Constituţionale vor trebui să ţină cont de opinia Comisiei de la Veneţia.

„PNL a folosit în acest demers o cale extraordinară de sesizare a Comisiei de la Veneţia prin intermediul Comisiei de Monitorizare a APCE. În aceste condiţii, CCR va trebui să ţină cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa modificărilor aduse Legilor Justiţiei, aşa cum a ţinut cont şi în alte cazuri. Parcursul legilor Justiţiei va trebui să aştepte acum punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia”, continuă aceştia.

Deputatul PNL Cezar Preda i-a solicitat pe 30 martie preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Michele Nicoletti, pentru ca în 23 aprilie, prima zi a sesiunii APCE, să se decidă sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la modificările aduse celor trei legi ale justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cristian Tudor Popescu îi sugerează lui Iohannis ce să discute cu Trump. „Nu vreți și România?”
Newsweek
Se dau 3.000 lei în plus la pensie. Șeful Casei de Pensii spune care pensionari iau banii. Și cum?
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...