Iohannis, către reprezentanții Comisiei de la Veneția: Noile coduri penale favorizează politicienii cu dosare penale

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis

Klaus Iohannis critică din nou codurile penale modificate de majoritatea parlamentară la întânirea cu reprezentanții Comisiei de la Veneția.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit joi, 13 septembrie a.c., delegația Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția).

Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal și ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlamentul României. În acest caz, Comisia de la Veneția a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În cadrul discuțiilor cu membrii delegației Comisiei de la Veneția, Președintele României a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum și importanța opiniilor exprimate de acesta atât în privința legilor justiției, cât și a Codului penal și, respectiv, a Codului de procedură penală.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuțiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislației penale, așa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Președintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea și dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Președintele Klaus Iohannis a susținut că este inacceptabilă distrugerea coerenței legislative.

De asemenea, Președintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că implicarea și sprijinul experților Comisiei de la Veneția au rolul de a ajuta România să aibă o legislație performantă și modernă.

Cu prilejul acestei întâlniri, membrii delegației au menționat că opinia Comisiei de la Veneția în ceea ce privește modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018”, a trasmis Administrația Prezidențială.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...