Iohannis anunță că-i retrage decorația lui Adrian Năstase. „Voi retrage decorațiile tuturor celor condamnați penal”

Data actualizării: Data publicării:
adrian nastase facebook
Foto: Facebook

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că îi va retrage decorația fostului premier Adrian Năstase, care a ispășit o pedeapsă cu închisoarea. Șeful statului a adăugat că va face acest lucru în cazul tuturor persoanelor care au fost condamnate penal.

Întrebat dacă ia în calcul retragerea decorației lui Adrian Năstase, Iohannis a răspuns: „Da. Pot să spun chiar că am decis să retrag toate decorațiile tuturor celor care au condamnări penale și se încadrează în prevederile legii care prevede procedură de retragere a ordinelor naționale. Am demarat efectiv această acțiune și ea va fi finalizată în foarte scurt timp și veți primi lista decretelor prin care retrag aceste ordine”.

Declarația vine după ce prezența lui Adrian Năstase la recepția de Ziua Națională a României de la Cotroceni a fost criticată.

Năstase a fost invitat în baza faptului că a fost decorat cu ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, în 2002, iar legislația prevede că cei care au primit o astfel de decorație sunt invitați la recepțiile de 1 Decembrie.

Pe de altă parte, legislația prevede că decorația poate fi retrasă în urma unei condamnări la închisoare cu executare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri