INTERACTIV. Credeți că o grațiere colectivă, dictată de Parlament, va afecta încrederea în justiţie?

Data publicării:
nedelea crop-14

 

Camera Deputaţilor a decis retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege privind amnistierea, cu termen la 1 februarie 2014, pentru a fi consultate toate instituţiile interesate care au puncte de vedere contrare. Pe data de 1 februarie 2014 intră în vigoare noul Cod Penal.

Premierul Victor Ponta a declarat că Legea amnistierii poate fi adoptată, din motive practice şi de politică penală, după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul Constituţiei şi al reglementărilor europene şi dacă exclude faptele de violenţă şi de corupţie.

Legea amnistiei trebuie rediscutată, a declarat Victor Ponta.

PNL nu au fost de acord cu Legea amnistiei şi graţierii (amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse).

Traian Băsescu i-a rugat pe parlamentari să respingă legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse. „Va afecta încrederea în justiţie”, a transmis preşedintele.

Sub incidenţa noilor modificări intră cei condamnaţi care au primit pedepse de până la şase ani de închisoare. În cazul graţierii, sunt vizate persoanele care au pedepse de până la şapte ani cu executare.

Printre cei care ar beneficia de această lege sunt Adrian Năstase, Cătălin Voicu sau Antonie Solomon.

Preşedintele Comisie Juridice din Camera Deputaţilor Bogdan Ciucă a spus că legea amnistiei va exclude infracţiunile de corupţie şi cele cu violenţă. Potrivit acestuia, legea era necesară din cauza CEDO.

„CEDO îşi pune problema emiterii unei hotărâri - pilot privind relele tratamente în detenţie, avem 40 şi ceva de milioane de plătit la CEDO. Să întreţii un deţinut înseamnă între 23 şi 25 de milioane de lei vechi, mai mult decât un copil care ia 400.000 de lei vechi. Pedepsele sunt exagerate în comparaţie cu orice ţară europeană”, a declarat Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...