Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit cu liderul PSD, Liviu Dragnea, după alegerile parlamentare. Surse politice au precizat pentru News.ro că cei doi nu au vorbit însă despre o guvernare comună a partidelor lor.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, duminică noaptea, referitor la o posibilă colaborare cu UDMR la guvernare, că trebuie să discute mai întâi în partid şi cu colegii de la ALDE pentru a stabili împreună calea de urmat.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că Uniunea caută parteneri pentru a pune în aplicare programul politic al formaţiunii.
„Am făcut o analiză scurtă despre rezultatele alegerilor în ceea ce ne priveşte (...) şi noi considerăm că rezultatul nostru este un rezultat corect şi un rezultat la care după foarte mulţi ani am aşteptat. Am spus că în continuare pentru noi este important să găsim parteneri în Parlament, în noua configuraţie a Parlamentului, parteneri în dorinţa de a pune în aplicare cele mai importante elemente din programul nostru polici”, a spus Kelemen Hunor.
Pe de altă parte, în timpul campaniei electorale, Liviu Dragnea spune că nu va face alianţă de guvernare cu UDMR. „Eu nu vreau să facem alianţe cu UDMR la guvernare. Punct. Eu cred şi sper că românii vor acorda suficiente voturi PSD şi colegilor de la ALDE în aşa fel încât împreună să guvernăm România”, a declarat preşedintele PSD la începutul lunii noiembrie.
Citiţi şi:
UDMR îi răspunde lui Dragnea: Au jurat şi alţii pe Biblie