Inferioritatea mitraliorului de cursă lungă

Un citat: „M-am săturat ca să fim trataţi ca nişte inferiori de nişte străini”. Încă un citat: „Când Brâncuşi făcea statui, ei pe la curţile regale inventau homosexualitatea sau făceau órgii”. Al treilea citat: „Românul nu este nici sclavul vostru, nu este nici mai inferior ca voi”. Al patrulea citat: „Aici s-a făcut prima scriere din lume”.

Iar acum, o întrebare: ce profesie are cel care vorbeşte aşa? Şi un răspuns: medic. Da, da, medic. Sau, mă rog, posesor, pe lângă pistolul-mitralieră, al unei diplome de medic. Absolvent al Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara în 1987, Cătălin-Marian Rădulescu dovedeşte, nu de azi de ieri, că are probleme cam la fel de mari cu legea şi cu limba română. Amândouă sunt tratate de deputatul PSD cu dispreţul boierului beat pentru slujnică. Legea e nesocotită, limba română, călcată în picioare. Descrierea e valabilă pentru mulţi colegi de partid ai deputatului. În portretul-robot al PSD-ului de azi se găsesc trăsăturile lui Cătălin Rădulescu, Şerban Nicolae, Liviu Dragnea, Codrin Ştefănescu, Eugen Nicolicea şi Nicolae Bacalbaşa. Există, fireşte, şi o bancă de rezerve a fizionomiilor şi mai ales a caracterelor care pot contribui, în caz de nevoie, la perfecţiunea rafaelită a portretului: Ecaterina Andronescu, Robert Negoiţă, Florin Iordache, Valentin Popa, Lia-Olguţa Vasilescu etc.

Dacă la capitolul exprimare Cătălin Rădulescu umblă şchiop, în ceea ce priveşte cultura generală el se târăşte de-a binelea. (Mai ştii, o fi asimilat Manualul de educaţie fizică şi sport pentru clasa a cincea, conceput în mandatul lui Liviu „tot Marian” Pop.) Agramatismul şi informaţia precară coexistă simbiotic în discursul deputatului. Şi, ca tot românul care îndrăzneşte să creadă – riscând totuşi să nu mai fie crezut – , Cătălin Rădulescu e mândru. Iar asta îl face să bombeze pieptul şi să scrâşnească împotriva străinilor. De bună seamă, Rădulescu ar spune „îl face ca să bombeze pieptul” şi „ca să scrâşnească”. Trebuie observat ca dacă îndrăgostiţii şi-ar întreba iubitele „Vrei ca să te măriţi cu mine?”, iar alesele n-ar avea candori gramaticale, celula de bază a societăţii ar primi un upercut cu efecte dureroase. Şi e de mirare că un om născut pe meleagurile unde a apărut prima scriere din lume n-a aflat că nu se spune „m-am săturat ca să fim trataţi”. Iar „românul nu este mai inferior ca voi”, cu atât mai puţin. Medic fiind, Cătălin Rădulescu ar trebui să ştie că „pleonasm” nu e doar anagramarea lui „neoplasm”, ci şi un călcat pe becurile limbii române, pe care e bine să-l eviţi. Şi dacă tot face paradă de cultura lui generală (care pare mai degrabă plutonieră, fie vorba între noi), ar fi bine să se informeze înainte de-a lansa aberaţii cu iz protocronist. Un studiu temeinic l-ar convinge pe deputatul PSD că dacii nu scriau. Romanul epistolar n-a apărut în curbura Carpaţilor, la fel cum romanii n-au învăţat latină de la Decebal şi Burebista. Afirmaţiile fără acoperire fac impresie în rândul electoratului PSD şi al patrioţilor de berărie, dar provoacă râsul printre cei care nu au în bibliotecă pescari vietnamezi şi elefănţei de alabastru, ci cărţi. Eventual citite.

Însă Cătălin Rădulescu atinge apogeul ridicolului abia când opune harul artistic al românilor desfrâului occidental. Găseşti aici ecouri distorsionate din răcnetul patriotard al celor care cred (sau cel puţin declară) că apusenii au ridicat catedrale doar fiindcă le-am ţinut noi piept turcilor. Numai că şi aici deputatul Rădulescu e în eroare. Şi nu o dată, de două ori. Ar fi de văzut, în primul rând, cum au „inventat” occidentalii homosexualitatea: au făcut experienţe de laborator? Au efectuat teste de poligon? Şi-au dus invenţia la omologul vestic al OSIM-ului? Au folosit aceeaşi inventivitate care a dus la apariţia becului, a hârtiei, a maşinii de cusut, a tiparului, a radioului, a telescopului sau a internetului? În al doilea rând, să nu ştie Cătălin Rădulescu, în enciclopedismul dumisale, că primele manifestări de homosexualitate n-au apărut în Occident? Am înţeles, nu e obligat să ştie. În regulă, dar atunci de ce vorbeşte ca şi cum ar şti? Spre a nu mai spune că Brâncuşi, dacă tot a venit vorba de el, şi-a creat o mare parte din operă exact în Occidentul care-l scârbeşte atât de mult pe deputat. Şi că, în momentul când şi-a oferit creaţia statului român, acesta din urmă a refuzat, din motive care ţin în principal de ideologie. Academicianul Alexandru Graur, de pildă, şi-a motivat respingerea donaţiei prin faptul că în jurul lui Brâncuşi s-ar fi grupat „antidemocraţii din artă”. Cum poate o sculptură (şi arta în general) să fie antidemocratică doar Alexandru Graur ştie. Se vede treaba însă că aşa şi nu altfel a apărut refrenul „şi-altă daltă, şi-altă daltă”.

Cătălin Rădulescu e convins că a pus, prin declaraţiile pe care le-a rostit la microfon, accentele cuvenite. E neclar totuşi ce sunt alea „órgii”, cu accent pe prima silabă. Ai putea crede, dacă n-ai avea dicţionar, că e vorba de pluralul de la „oargă”, adică o piele tăbăcită de bovină, care se foloseşte la confecţionarea opincilor. Numai că pluralul lui „oargă” e „oarge”. Ai mai putea crede, dacă vocabula în chestiune n-ar fi pusă într-o frază, că ai de-a face cu forma de genitiv a lui „orgă”. Însă nu e cazul. În realitate, Cătălin Rădulescu se referă la pluralul lui „orgie”, pe care îl accentuează aşa cum vorbeşte: anapoda. Accentul, mitralimea voastră, se pune pe a doua silabă, din cele trei ale cuvântului. E orgíe. Şi înainte s-o folosim cu trimitere la curţile regale, poate ar fi bine să-i observăm prezenţa în ritualurile zilnice de supliciere a limbii române, pe care le practică partidul aflat la putere în România. Asta ar însemna, în retorica premierului Dăncilă, „să ne anexăm pe interperiile predilecţiilor”.

Cunosc sute de medici cu care e o plăcere să discuţi. Oameni cordiali, instruiţi, binefăcători. Oameni care preţuiesc limba ţării unde au venit pe lume. Oameni care n-au pistoale-mitralieră în dulap. Cătălin Rădulescu ar trebui să le ceară iertare tuturor.