Înainte de moțiune, Viorica Dăncilă promite bani pentru infrastructura locală: 6 miliarde de lei

Data actualizării: Data publicării:
viorica dancila
Foto: gov.ro

Cu moţiunea deasupra capului, Guvernul a anunțat miercuri o finanţare de 6 miliarde de lei pentru lucrări de infastructură locală, în diverse primării, și promite că va continua să evalueze astfel de proiecte și să acorde bani prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, un fond a cărui creație este atribuită lui Darius Vâlcov și care se suprapune peste Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). 

Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de guvern - imediat după ce a avut o declarație acidă la adresa opoziției și a moțiunii de cenzură - că 500 de proiecte ale comunităților locale tocmai au fost aprobate, iar finanţarea urmează să vină. Cu alte cuvinte, dacă guvernul pică, este lăsat un mare cartof fierbinte pentru cine va prelua administrarea ţării.

„Continuăm să lucrăm în același ritm susținut pentru implementarea proiectelor de investiții. Fondul de Dezvoltare și Investiții, pus la dispoziția comunităților locale, se bucură de o largă apreciere. Au fost depuse până acum aproximativ 3.600 de proiecte în domeniile infrastructurii de transport, apă și canalizare, înființarea și extinderea rețelelor de gaze sau construcția de școli și grădinițe. După ce, într-o primă etapă, am aprobat 116 proiecte, acum am ajuns la 500 de investiții aprobate, a căror valoare depășește 6 miliarde de lei. Urmează semnarea contractelor de finanțare, astfel încât astfel de investiții să înceapă în perioada imediat următoare. Comisia Națională de Strategie și Prognoză va continua analiza, urmând ca și alte proiecte să fie depuse și să fie aprobate până la nivelul plafonului de contractare de 10 miliarde de lei pentru acest an”, a spus Viorica Dăncilă.

Sunt proiecte pentru care se pot folosi foarte bine bani europeni, dacă sunt proiecte bine făcute, dar se preferă, totuși, banii dați de la buget. 

Editare web: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei