Ilan Laufer, ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, timp de șase luni, într-un guvern PSD și fost consilier al Vioricăi Dăncilă, în perioada în care aceasta a deținut funcția de premier, a anunțat că își lansează propriul partid.
Ilan Laufer spune că, printre obiectivele formațiunii pe care o va lansa pe 12 decembrie se numără „dublarea venitului populației”, dar și „lansarea unei consultări naționale pentru modificarea imnului de stat”.
„Platforma Social Liberală” reprezintă un proiect politic de centru, de orientare social-liberală, proeuropeana si euro-atlantica, care își propune să devină un factor integrator pe scena politică românească. Proiectul de țară „România 10 în 10” se adresează tuturor românilor, indiferent de apartenența politică.
Redau in cele ce urmeaza cateva dintre elementele proiectului de tara Romania 10 in 10 care urmeaza sa fie prezentat la Cluj-Napoca:
• Dublarea venitului populației pentru a atinge o putere de cumpărare similară cu nivelul Spaniei și Italiei
• Digitalizarea completă a interacțiunii cetățeanului cu administrația după model coreean
• Lansarea unei consultări naționale pentru modificarea imnului de stat
• Repatrierea și integrarea a 1 milion de români din diaspora până în 2025
• Accelerarea procesului de înzestrare al Armatei Romane la cele mai înalte standarde NATO și introducerea serviciului militar, după model scandinav.
Trebuie să avem ambiția ca România să ajungă în primele 10 țări ca pondere economică din Uniunea Europeană iar românii să aibă un nivel de trai comparabil cu cel al statelor occidentale”, spune Ilan Laufer în mesajul postat pe Facebook prin care anunță lansarea formațiunii.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media