Guvernul vrea să-i acorde sprijin financiar lui Emil Constantinescu

Data publicării:
emil constantinescu interviu

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un memorandum legat de acordarea unui sprijin financiar fostului președinte Emil Constantinescu. Sprijinul financiar ar urma să provină din bugetul Ministerului Educației și are ca scop susținerea activității internaţionale pe care fostul președinte o desfăşoară în beneficiul învăţământului superior românesc.

emil constantinescu interviu

La începutul acestei luni, proiectul de lege privind înființarea Institutului de Studii Avansate pentru cultură și Civilizația Levantului, inițiativă a fostului președinte, a primit aviz pozitiv din partea Senatului.

Inițiat de Călin Popescu-Tăriceanu la propunerea fostului președinte Emil Constantinescu, proiectul de lege a fost retrimis în Parlament de președintele Klaus Iohannis, principala nemulţumire a şefului statului fiind că centrul ar urma să fie finanţat atât din venituri proprii cât şi de la bugetul de stat, prin bugetul Senatului. Anul trecut, și Academia Română a avizat negativ proiectul. Acum însă, s-a răzgândit. 

Inițiativa a fost criticată dur de senatorul Vlad Alexandrescu, care a atras atenția că nu există specialiști în domeniu și a spus că posturile ar putea deveni „sinecuri” dacă nu este definit precis scopul acestui institut. De asemenea, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au criticat inițiativa lui Emil Constantinescu. Proiectul urmează să ajungă la Camera Deputaților pentru vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un avion misterios s-a întors pe Pământ după 434 de zile pe orbită, iar americanii nu au...
Digi FM
Câți bani l-au costat pe Dan Șucu divorțul de Camelia. Actuala lui soție a rupt tăcerea după aproape 20 de...
Pro FM
Selena Gomez l-a lăsat pe logodnicul ei să o machieze, iar imaginile sunt virale acum: „Îmi place, e prea...
Film Now
Cel mai râvnit proiect cinematografic al momentului. Leonardo DiCaprio și Adrien Brody vor să joace în noul...
Adevarul
Cum și-a luat țeapă Ceaușescu până și cu țările bananiere. Spera la diamante, dar s-a ales numai cu pierderi...
Newsweek
Pensiile militare, recalculate după o nouă formulă. Ce s-a decis cu 4.900.000 pensii contributive?
Digi FM
O familie unită. Victoria Beckham, susținută și aplaudată de copii și de soț, la prezentarea noii sale...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Ce crede Jennifer Garner despre împăcarea cu Ben Affleck. Actorul a înșelat-o cu bona copiilor: „Îi e frică...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...