Amenințat cu greva, Guvernul Orban face un pas în spate. Nu mai scade sporuri și dă verde și la cumul pensie-salariu
Guvernul Orban a renunțat să reducă sporul pentru condiții periculoase și vătămătoare la 500 de lei, de la 15% din salariul de bază. Totodată, Guvernul PNL a luat și decizia de a accepta excepții de la interzicerea cumulării pensiei cu salariul.
Liberalii anunțaseră că vor plafona sporul pentru condiții grele la 25% din salariul minim pe economie, adică 500 de lei lunar. Redefinirea sporului era făcută prin modificarea OUG 114, pe care Guvernul Orban și-a asumat luni răspunderea.
„Inițial opțiunea noastră a fost de a merge pe un cuantum fix pentru că expunerea la condițiile vătămătoare ale angajaților este egală indiferent de salariul pe care îl încasează angajatul. Așa ni s-a părut corect. Aici, datorită faptului că această lege se adoptă în angajarea răspunderii, afectează bugetul de stat și legea plafoanelor și acest spor a făcut parte din contracte colective de muncă, am acceptat amendaemntul de a acorda acel spor în forma în care a fost acordat și în 2019: 15% din salariul brut, evident cuantumul va fi la nivelul cuantumului care a fost acordat în luna decembrie 2019”, a declarat Ludovic Orban, în Plenul Parlamentului.
Totodată, se anunțase și interzicerea posibilității de a cumula pensia cu salariul, însă luni, liberalii au luat decizia ca acest cumul să fie permis în cazurile asistenților persoanelor cu dizabilități, profesorilor din învățământul preuniversitar, angajaților la teatru, salariaților de la companiile de stat.
„Am introdus o interdicție de a cumula salariul obținut într-o instituție publică cu pensia care e acordată tot de sistemul public de pensii. Am acceptat amendamente. Unul privitor la anumite excepții pe care să le facem în învățământul preuniversitar, sunt situații unde nu există cadre didactice. Am putea lăsa clase fără profesori. Ca atare am acceptat această excepție. Am acceptat o excepție privitor la asistenții personali ai persoanelor cu handicap”, a spus Ludovic Orban.
De asemenea, premierul a precizat că vor putea cumula pensia cu salariul personalul din industria de apărare, mecanicii de locomotivă de la CFR Călători și CFR Marfă, angajații de la Școala Superioară de Aviație și cei de la Academia Română.
Membrii sindicatelor Promedica şi USMR Alianţa Medicilor s-au aflat, luni, în grevă japoneză, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a plafona sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare pentru angajaţii din sectorul public, potrivit Promedica şi USMR Alianţa Medicilor.
"Alianţa Medicilor continuă de luni greva japoneză. Ne dorim să tragem un puternic semnal de alarmă Guvernului şi reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la aspecte importante, care afectează în mod grav sistemul de sănătate, personalul medical şi pacienţii! Solicităm dialog, dezbatere, asumare, transparenţă. Modul în care reprezentanţii Guvernului şi Ministerului Sănătăţii aleg să îi trateze pe medici este total incorect şi neasumat. Ne dorim respectul cuvenit pentru munca făcută zi de zi în spitale şi colaborare, nu măsuri luate peste noapte, fără a exista dezbatere, dialog şi a cântări consecinţele directe şi indirecte", se precizează într-un comunicat al Promedica şi al USMR Alianţa Medicilor.
Cele două sindicate susţin că limitarea sporului pentru condiţii vătămătoare va avea ca efect scăderea veniturilor pentru peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate.
"Ne declarăm total nemulţumiţi de lipsa de dialog social a Guvernului şi Ministerului Sănătăţii cu privire la proiectul de lege privind modificarea OUG 114, prin care se limitează sporul pentru condiţii vătămătoare pentru bugetari.
Peste 11.000 de angajaţi din sistemul de sănătate vor avea pierderi salariale din 2020, iar peste 50.000 în următorii doi ani. Vorbim aici de modificarea modalităţii de calcul a sporurilor, de oameni care o să fie grav afectaţi, unii dintre ei vor avea pierderi salariale de peste 2.000 - 3.000 de lei. Considerăm că există soluţii ca aceşti profesionişti să nu aibă de suferit, ele pot fi găsite dacă ne aşezăm la masa dialogului", atrag atenţia sindicatele Promedica şi USMR Alianţa Medicilor.
Cele două sindicate au solicitat scoaterea OUG 114 din procesul de transparenţă decizională pentru a fi mai întâi dezbătută şi discutată cu organizaţiile sindicale, astfel încât să fie găsite cele mai bune soluţii.
"Scăderea veniturilor va însemna exodul multor medici şi va duce la scăderea accesibilităţii pacienţilor la specialişti şi servicii medicale de calitate. Atragem atenţia asupra faptului că deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămâne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa".
În proiectul de buget pentru anul 2020, Guvernul transformă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare pentru angajaţii din sectorul public într-o sumă fixă, calculată la 25% din salariul de bază minim brut.
În prezent, aceste spor este de 15% dar se raportează la salariul brut al fiecărui angajat.
Preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, a precizat, luni, pentru AGERPRES, că organizaţia sa aşteaptă, pentru moment, să vadă dacă modificarea sporului pentru condiţii periculoase va fi păstrată de Guvern în forma finală a Legii Bugetului.
"Aşteptăm să vedem în ce situaţie suntem. La momentul potrivit, la începutul anului viitor, Consiliul Naţional (al SANITAS, n.r.) e pregătit, iar lucrurile vor fi mult mai grave dacă ei (Guvernul, n.r.) o ţin tot aşa, pentru că se va extinde în tot sistemul şi la toţi colegii, şi vor avea foarte mulţi de pierdut, iar cel mai mult vor avea de pierdut medicii - după ce au zis că îi ţin în ţară, acum vedem că tăiem exact sporurile care le primesc cei care muncesc cu adevărat. Acum suntem în expectativă şi nu am avut discuţii clare, ca dialog social, cu Ministerul Sănătăţii, avem doar ce spune Guvernul. La acest moment protestăm mai mult tehnic, prin media, până în prezent nu am stabilit nimic clar. Dar asta nu înseamnă că între Crăciun şi Anul Nou să ne pregătim pentru începutul anului viitor, chiar din primele zile. Deocamdată o să analizăm încă o dată după ce se discută astăzi în Guvern, că pe surse se pare că ar mai renunţa la o parte din ele, şi atunci ne pregătim între Crăciun şi Revelion să ne facem un plan", a comentat preşedintele Federaţiei SANITAS.
(Editor A.D.)
- Etichete:
- ludovic orban
- pnl
- oug 114
- guvernul pnl
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News