Guvernul cere Opoziției să își retragă plângerea făcută la Curtea Constituțională în legătură cu bugetul pe 2015

Data publicării:
sedinta guvern ponta nou-1

Concret, ministrul Muncii spune că, dacă adoptarea bugetului va întârzia, nu vor mai putea intra în vigoare măsurile sociale adoptate de Guvern.

Ministrul Muncii face apel la conducerea PNL să retragă contestația de la CCR pe legea bugetului

Rovana Plumb, ministrul Muncii: Fac un apel către cei doi copreședinți ai PNL, către doamna copreședinte Alina Gorghiu și domnul copreședinte Vasile Blaga, de a retrage decizia pe care au luat-o de a contesta la Curtea Constituțională legea bugetului de stat. Prin contestarea la CCR a bugetului de stat se poate întârzia în ceea ce privește aplicarea măsurilor din ianuarie 2015 privind creșterea salariului minim pe economie, măririle salariale pentru cele două categorii de bugetari (cei care lucrează în sistemul public de sănătate și educație).

Ministrul Muncii este însă contrazis de deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu. Fost ministru al Finanţelor, el susţine că legea permite majorarea pensiilor şi salariilor şi acuză guvernul de minciună.

Fost ministru al Finanțelor: „Minciunile premierului îi neliniștesc pe români! Trebuia să nu meargă în Dubai și să aducă bugetul”

Gheorghe Ialomiţianu, deputat: Ceea ce spune doamna ministru Plumb este o minciună, pentru că atât pensiile indexate, cât şi salariile majorate şi alte drepturi băneşti înscrise în buget se pot efectua pentru că Legea finanţelor 500/2002 prevede foarte clar la articolul 37 că se fac plăţile la nivelul legilor care reglementează cheltuielile respective, deci cât s-a prevăzut pentru indexare, cât s-a prevăzut pentru majorarea salariilor.  

Printre măsurile care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie figurează majorarea pensiilor şi a salariului minim. În plus, jumătate de milion de copii, din patru milioane câţi sunt în România, au primit alocaţii duble, adică 84 de lei pe lună. Guvernul a dat mai mulţi bani şi pentru copiii care se află în plasament şi a dublat raţiile de mâncare pentru 100 de mii copii instituţionalizaţi şi persoane cu dizabilităţi.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump revine și spune că i s-a făcut „scârbă” de Zelenski și că acesta „nu are nicio...
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Guvernul anunță un nou ajutor la pensie pentru plata facturilor. Cardul de energie NU se mai încarcă
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”