Guvernul a adoptat OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare cu localele în 9 iunie

Data actualizării: Data publicării:
guvern
Ședință de guvern, la Palatul Victoria. Foto: gov.ro

ACTUALIZARE Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că în şedinţa extraordinară de vineri a Executivului a fost adoptată ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.

„Perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial”, a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a precizat că AEP a fost coautor, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe, la elaborarea proiectului de OUG.

„Dacă cele două tipuri de alegeri, europarlamentarele şi locale, ar fi fost organizate separat, tot am fi avut nevoie de un act normativ, de o ordonanţă de urgenţă, deoarece între timp au intervenit modificări tehnice care făceau necesară reglementarea acelor domenii. Una din modificări priveşte organizarea votului în străinătate. S-a renunţat la ideea acelor liste suplimentare care erau consemnate cu pixul şi semnătura celor care votau. Acum folosim Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot”, a spus Toni Greblă.

Știrea inițială

Guvernul se reuneşte vineri într-o şedinţă extraordinară pentru a adopta proiectul de ordonanţă de urgenţă privind organizarea alegerilor europarlamentare şi alegerilor locale în data de 9 iunie 2024. Ordonanța include posibilitatea ca primarii în funcţie să poată candida din partea altei formaţiuni, fără să îşi piardă mandatul. Subiectul a fost discutat în şedinţa coaliţiei de vineri, PNL şi PSD ajungând la un acord în acest sens.

Documentul poate fi consultat AICI

Şedinţa urmează să înceapă cu ora 17.00, urmând ca pe ordinea de zi să figureze doar proiectul de act normativ privitor la comasarea alegerilor.

Înaintea reuniunii guvernamentale, la Palatul Victoria a avut loc o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare referitoare la organizarea alegerilor.

În coaliţie, s-a decis reformularea articolelor din Ordonanţă, astfel încât primarii în funcţie care doresc să candideze la alegerile locale pentru alt partid să o poată face fără să îşi piardă mandatul, potrivit unor surse politice.

În plus, la momentul validării noului mandat, primarul îşi va prelua mandatul sub condiția confirmării apartenenţei la partidul pe listele căruia a candidat, se mai arată în noua formă a Ordonanţei.

Pe 29 februarie Ministerul Afacerilor Interne a pus în transparenţă publică un proiect de ordonanţă de urgenţă privind măsurile avute în vedere pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

Prin proiectul de OUG se propune ca alegerile europarlamentare şi locale să se desfăşoare în aceeaşi zi, duminică, 9 iunie 2024.

Totodată, se propune ca perioada electorală să înceapă la data de 12 martie şi să se încheie în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României.

Potrivit proiectului, la alegerile din data de 9 iunie, o persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru Parlamentul European, precum şi pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al Consiliului judeţean, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri