Grupul parlamentar al PP-DD îşi schimbă denumirea în grupul "Democrat şi Popular"

Data publicării:
deniel feneciu

 Deputatul Daniel Fenechiu a anunţat că va înfiinţa un nou partid, Partidul Naţional Democrat. FOTO: danielfenechiu.ro

"Propunerea liderului grupului PP-DD de schimbare a denumirii în grupul "Democrat şi Popular" respectă prevederile regulamentului", a spus Valeriu Zgonea, după ce Comisiile juridice şi de regulament au luat această decizie, anunţă Mediafax.

Din grup fac parte 10 deputaţi care au plecat sau au fost excluşi din PP-DD, printre care Daniel Fenechiu, Liliana Mincă, Ştefan Burlacu, Tudor Ciuhodaru, Mihai Deaconu, Gabriela Anghel, niciun deputat nemaifăcând parte din PP-DD.

Aceştia au anunţat că înfiinţează un nou partid, Partidul Naţional Democrat. Deputatul Daniel Fenechiu a precizat, săptămâna trecută, că va depune la Tribunalul Bucureşti dosarul de înfiinţare a Partidului Naţional Democrat, fiind strânse 32.000 de semnături de susţinere.

La sfârşitul anului trecut, deputaţii PP-DD au părăsit acest partid, dar o parte dintre ei au decis să rămână în grupul parlamentar. Nici la Senat nu mai există grupul parlamentar al PP-DD.

La începutul sesiunii, Comisia juridică a Camerei a stabilit că grupul parlamentar nu se desfiinţează, având în componenţă zece membri.

Grupul parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD) a solicitat, în 16 februarie, Biroului Permanent al Camerei să-şi schimbe denumirea în grupul "Democrat şi Popular", iar conducerea Camerei a trimis cererea la Comisiile juridice şi de regulament, care au decis că această cerere respectă prevederile regulamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri