Grindeanu, atac dur la Liviu Dragnea: Poate vrea să întrebe dacă în Brazilia votul e la vedere

Data publicării:
sorin grindeanu si liviu dragnea, prima sedinta de guvern_govro

Sorin Grindeanu a publicat pe pagina sa de Facebook un nou atac la adresa liderului PSD Liviu Dragnea, în care îl acuză pe acesta că nu a păstrat secretul votului la moțiunea de cenzură. Fostul premier și-a însoțit mesajul și de două imagini din timpul votului, în care Dragnea supraveghea cu mare atenție modul în care votau parlamentarii, pentru a se asigura că nu există trădări în rândul membrilor PSD.

"Văd că Liviu Dragnea crede că trebuie să fii constituționalist ca să știi că votul la moțiunea de cenzură e secret, cu bile! Ei bine, nu! Trebuie doar să ai un minim respect pentru lege! Ca președinte de partid, preocuparea lui Liviu Dragnea nu ar trebui să fie statul pe scări la moțiunile împotriva propriului guvern pentru a verifica votul parlamentarilor. Să îți ameninți propriii parlamentari, să faci filtre la vot, să-i obligi să arate votul care, din punct de vedere constituțional, este secret - toate acestea sunt lucruri inadmisibile. De aceea am sesizat CCR. Pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Poate vrea Liviu Dragnea să întrebe dacă în Brazilia votul e la vedere", a scris Grindeanu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fostul premier a trimis către Curtea Constituțională o sesizare cu privire la votul la vedere care a fost dat în Parlament la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Cabinetului său.

Fostul prim-ministru PSD invocă, drept argumente în favoarea sesizării, art. 113 din Constituția României și articole din Regulamentul activităților comune alee Camerei deputaților și Senatului, care stabilesc că votul este secret, exprimat cu bile.

„Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, își încheie fostul prim-ministru PSD scrisoarea adresată președintelui CCR, Valer Dorneanu.

Sorin Grindeanu s-a arătat nemulțumit de modul în care au fost obligați să voteze parlamentarii PSD și ALDE, cu bilele la vedere, și în conferința de bilanț susținută miercuri la Palatul Victoria.

„Ce s-a întâmplat la moţiunea de cenzură, acel spectacol cu rânduri de filtre şi cu arătatul votului, nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României. Este o chestiune care ţine şi de lege şi de demnitate şi de onoare. I-am rugat pe cei de la Secretariatul General, poate găsesc o soluţie până mâine, de a face o solicitare la Curtea Constituţională, în numele Guvernului, prin care să găsim o modalitate de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere. Votul trebuie să fie secret”, a declarat premierul interimar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”