Gabriela Firea îi răspunde lui Nicuşor Dan

Data publicării:
firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, că liderul USR Nicuşor Dan este „cel mai absent consilier general”, iar ea nu înţelege cum poate acesta să salveze o instituţie, un oraş sau o ţară chiulind şi boicotând toate proiectele bune pentru Bucureşti, transmite News.ro.

firea

„Dacă nu ar fi de plâns ar fi chiar de râs cine doreşte să organizeze un referendum pentru suspendarea mea, exact omul care a venit cu maxime garanţii că salvează Bucureştiul şi de fapt nu a făcut altceva în cinci luni de zile decât să saboteze Capitala. În primul rând, este cel mai absent - dacă poate fi formulată o astfel de sintagmă - consilier general. Nu ştiu cum poate să salveze o instituţie, un oraş sau o ţară, chiulind de la dezbateri, chiulind de la propunerile care se fac în Consiliul General, iar prin colegii domniei sale să boicoteze toate proiectele bune pentru Capitală. Oricum, este un grup politic care lipseşte în cam jumătate din timp. Din cei 15 consilieri generali, dacă vin 7-8, maxim 9 la şedinţe. În schimb, din această absenţă, eu înţeleg că de fapt stau mai mult pe Facebook şi spun lucruri total neadevărate”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a susţinut că toate acuzaţiile pe care i le-a adus Nicuşor Dan sunt „minciuni sfruntate” şi a menţionat că îşi va lua „toate măsurile” pentru a restabili adevărul. „Un ONG sponsorizat din afara ţării, care a minţit bucureştenii că vrea să îi salveze, acum nu participă cu nimic la mai binele bucureştenilor şi păcăleşte România că vrea să salveze ţara nu are cum să câştige niciodată în faţa unui om sau unor oameni, unei echipe care munceşte de dimineaţă până noaptea în folosul bucureştenilor şi al românilor”, a mai declarat primarul general.

Firea a enumerat şi proiectele „boicotate” de USR: programul prin care să se cumpere prin SEAP aparatură prin care să fie modernizate spitalele şi cabinetele medicale şcolare, consolidarea clădirilor cu risc seismic, acordarea unei burse de 500 de lei pentru studenţii care stau în gazdă la persoane vârstnice pe care le ajută sau care dau meditaţii, sprijinirea micilor antreprenori.

„În chestiunea RADET se dorea să fie temă de campanie ca din două în două zile să fim ameninţaţi tot cei care locuim în Bucureşti că nu se mai livrează apă caldă şi căldură. Am demontat acest plan diabolic şi RADET a intrat în procedură de insolvenţă ca o garanţie că se va aproba un plan de restructurare a acestei companii într-un termen rezonabil”, a adăugat ea. „Atâta nepricepere şi rea voinţă ca la domnul Nicuşor Dan eu nu am văzut”, a mai declarat Gabriela Firea.

Liderul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a anunţat că ia în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, la finalul primului an de mandat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri