G.Firea: Spitalul "Sfânta Maria", inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar

Data publicării:
firea cu ochelari_fb

Spitalul „Sfânta Maria” a fost inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar, dacă până acum nu s-a făcut acest lucru a fost rea-voinţă din partea fostului guvern, a spus miercuri primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, precizând că municipalitatea şi Ministerul Sănătăţii au investit, de-a lungul timpului, aproximativ 10 milioane de euro pentru finanţarea clincii care va face respectivele operaţii.

firea

Mă bucur că s-a făcut lumină în acest caz! Am susţinut încă de la început că transplantul pulmonar nu se realizează la Spitalul «Sfânta Maria» din cauze exclusiv birocratice. Iată că acum s-a demonstrat că în acest caz a fost rea-voinţă din partea fostului guvern. Municipalitatea, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a investit, de-a lungul timpului, aproximativ 10 milioane de euro pentru finanţarea Clinicii de Transplant din cadrul Spitalului «Sfânta Maria», astfel încât să se creeze, în premieră naţională, condiţiile pentru transplantul pulmonar! Apreciem toate colaborările cu spitalele din Europa, dar ne dorim ca şi noi să avem în ţară condiţii ultramoderne în unităţile medicale. Mă bucur foarte mult că, în cel mai scurt timp, românii vor beneficia în Bucureşti de o unitate medicală realizată la standarde europene şi nu vor mai fi nevoiţi să apeleze la clinici din străinătate pentru acest gen de transplant”, a spus Firea.

Primarul Capitalei a reamintit că anul acesta continuă programul de dotare cu aparatură ultramodernă pentru cele 19 spitale şi pentru cabinetele şcolare aflate în administrarea municipalităţii, cu o alocare de 15,5 milioane euro.

Am declarat încă de la începutul mandatului meu că sănătatea reprezintă o prioritate pentru mine şi echipa mea şi că vom depune toate eforturile ca spitalele administrate de municipalitate să reprezinte un model pentru sistemul sanitar românesc. Anul acesta se continuă programul demarat anul trecut, de dotare cu aparatură ultramodernă pentru cele 19 spitale şi cabinetele şcolare, cu o alocare de 15,5 milioane euro. Pentru investiţii s-au prevăzut 57 milioane euro - din care amintim finalizarea lucrărilor de la spitalele Gomoiu şi Foişor - în valoare de 24 milioane de euro. Totodată, s-au prevăzut sumele necesare pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru construirea unui spital metropolitan ultramodern, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi, investiţie care se va situa in jurul valorii de 300 milioane de euro”, a mai spus primarul general.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, marţi, că Spitalul "Sfânta Maria" din Capitala a fost inclus în Programul Naţional de Transplant Pulmonar.

Astfel, în  această unitate sanitară se vor putea face operaţii de transplant pulmonar, după ce Horărârea de Guvern privind programele naţionale de sănătate ,ce va fi  aprobată în sedinţa de joi a Executivului, va fi publicată în Monitorul  Oficial.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri