Au fost găsite două măsuri: referenții care au ajuns în funcție fără să dea examen, ci au doar o facultate prin care au devenit experți, vor da o testare. Celor cărora nu vor reuși să treacă examenul li se vor scădea salariile.
Se prevede o restrângere a departamentelor și a direcțiilor, deci și a numărului de directori. Cei care nu vor mai avea în subordine angajați, vor avea salariile mult mai mici, chiar și la jumătate.
De asemenea, se regândește o reorganizare a personalului în ceea ce privește comisiile.