„Am fost foarte curios să văd cum arată Central Park din New York, un parc de referință. Vă rog să nu mă credeți, să mergeți să vedeți: suntem multe etaje peste Central Park din New York cu parcul IOR din sectorul 3", a spus Negoiță în aplauzele celor veniți la lansarea candidaturii sale.
Parcul IOR vs. Central Park
Central Park (Parcul Central) este un parc din Manhattan, New York, deschis în anul 1857. Parcul are o suprafață de 341 de hectare și este vizitat anual de circa 25 de milioane de persoane.
Parcul Alexandru Ioan Cuza , cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR, are o suprafață de aproximativ 85 de hectare. IOR este unul dintre cele mai mari parcuri din București.
Deschideți galeria foto de mai jos pentru a vedea fotografii cu ambele parcuri:
Robert Negoiță, care candidează din partea Alianței PSD-UNPR, crede că românii pot face acum diferența între o administrație de dreapta și una de stânga și a făcut în acest sens o comparație între sectoarele 3 și 6, singurele care mai au primari în funcție aleși acum patru ani.
„Cred că am făcut bine ce am făcut până acum și cred că avem motive suficiente să mergem înainte în continuare. Îi mulțumesc prim-ministrului Victor Ponta. Avem împreună o istorie îndelungată și la bine, dar mai ales la greu. Și îi mulțumesc pentru că, în ciuda unor contestatari cunoscuți, care spuneau că niciodată Robert Negoiță cu echipa de la 3 n-au șanse să câștige, m-a susținut și m-a sprijinit să candidez în 2012 și sper că nu îi pare rău. Am convingerea fermă că împreună cu Gabriela Firea voi face o echipă puternică la București”, a subbliniat Robert Negoiță.
De asemenea, el a susținut că în mandatul său a reabilitat aproape 1.000 de blocuri, adăugând că „nicio primărie n-a făcut niciodată așa ceva": "Vremea demagogiei a trecut. Dacă vrem vorbe frumoase, mergem la teatru".