Video&Foto Diana Șoșoacă a venit la Institutul „Marius Nasta” și a făcut scandal, cerându-i demisia lui Vlad Voiculescu
Data actualizării: Data publicării:
Senatoarea Diana Soșoacă a venit la Institutul „Marius Nasta” după incidentul de duminică seara și i-a cerut demisia lui Vlad Voiculescu, ministrul sănătății, care era în curte înconjurat de ziariști Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Senatoarea Diana Șoșoacă, propaspăt întoarsă din Valea Jiului, unde a vrut să se arate solidară cu minerii în grevă, și-a făcut apariția, duminică seara, în curtea Institutului „Marius Nasta” din București, de unde tocmai pleca ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, după incidentul care a mobilizat masiv echipele de intervenție din cauza riscului de incendiu.
Ministrul sănătății tocmai făcuse declarații, alături de managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, și de colonelul Șchiopu de la ISU București-Ilfov despre incidentul de la unitatea mobilă ATI din curtea spitalului, un incident minor, care a cauzat însă o „sperietură mare”, după cum a spus ministrul. Echipele de intervenție au fost alertate de personalul medical care a văzut o flamă urmată de fum la unitatea mobilă ATI, dar se pare că fost vorba doar despre „fum sau abur” la unitatea de climatizare a TIR-ului medical. Pompierii nu au găsit deocamdată nimic suspect, urmând să-și continue ancheta.
Incidentul survine însă după ce două incendii produse în unități de terapie intensivă de la spitale COVID (la Piatra Neamț și la „Matei Balș” în București) au dus, în decurs de numai câteva luni, la moartea câtorva zeci de pacienți și au arătat deficiențele majore pe care le are infrastructura învechită a sistemului spitalicesc din România.
Senatoarea Diana Șoșoacă își face apariția în curtea Institutului „Marius Nasta” Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Diana Șoșoacă către Vlad Voiculescu: „Vreți să vindeți spitalele!”
„Câți oameni trebuie să mai moară ca dumneavoastră să vă dați demisia? Spuneți! Sunteți pentru a doua oară ministru al sănătății! E dreptul meu! Dumneavoastră sunteți numit!”, a intervenit senatoarea Diana Șoșoacă, recent exclusă din grupul AUR, luându-l la rost pe Vlad Voiculescu la poarta spitalului, unde ministrul era înconjurat de presă.
„Nu aveți bunul simț să vă dați demisia! 22 de morți la spitalul Matei Balș și până acum nu v-ați dat demisia. Poporul vă cere demisia”, a strigat Diana Șoșoacă. Senatoarea nu poartă mască de protecție și în tot acest timp filmează cu telefonul și face live pe Facebook.
„V-am sunat de multe ori și n-ați avut decența să răspundeți la solicitările poporului român! Cum vă simțiți când vedeți că oamenii mor sub conducerea dvs? Este adevărat că aceste incendii sunt folosite pentru a privatiza sistemul sanitar din România? Dumneavoastră aveți deja planuri pentru a vinde spitalele din România și a le privatiza?” - și-a continuat tirada senatoarea Șoșoacă, în timp ce ministrul Voiculescu se îndrepta către mașină.
Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a preferat să nu răspundă interpelărilor Dianei Șoșoacă Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Altercație cu bodyguarzii
La un moment dat, senatoarea s-a înfuriat, pentru că cineva de la pază a încercat să o împiedice să înainteze în curtea spitalului: „Alo, sunt senator! Ia mâna de pe mine! N-ai voie, ia mâna de pe mine! Ăsta e abuz în serviciu! Ia mâna de pe mine, că n-ai voie să pui mâna pe mine! Dă-te la o parte, că ai cuvântul meu că vei păți ce va păți un om care se opune unui demnitar!”, a amenințat Șoșoacă.
„Ce-ați ajuns voi, în România, bodyguarzii, să omorâți oamenii pe străzi? Sunteți vai de capul vostru”, spune Diana Șoșoacă și începe apoi să dialogheze cu presa.
Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler (dreapta), vine să stea de vorbă cu senatoarea Diana Șoșoacă și o invită să viziteze secția ATI Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Apariție salvatoare a managerului Beatrice Mahler
La un moment dat, senatoarea este întâmpinată de managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, pe care o întreabă unde este domnul ministru, se plânge de bodyguarzi, apoi îi cere să spună ce s-a întâmplat duminică seara la „Marius Nasta” și de ce tot timpul este vorba de incendii la secții de terapie intensivă pentru bolnavii COVID.
Cu calm, managerul îi explică și o invită apoi pe senatoare să vină să vadă. Senatoarea revine însă la problema avută cu bodyguarzii care au bruscat-o și au vrut să nu o lase în curtea spitalului, iar managerul o asigură că nu a fost dat un astfel de ordin și își cere scuze.
Până să ajungă la secția mobilă a ATI, senatoarea a purtat o discuție cu ziariștii care au vrut să știe de ce nu poartă mască. Ea a spus că e scutită medical, a invocat diverse articole de lege și le-a spus că a mai fost în secții COVID și că nu s-a îmbolnăvit.
În momentul în care a ajuns lângă unitatea mobilă a ATI, managerul a rugat presa să plece și le-a dat asigurări jurnaliștilor că va discuta cu doamna senator. Este momentul în care și Diana Șoșoacă presupune că nu are voie să filmeze înăuntru și își întrerupe live-ul pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
ȘTIRE CORECTATĂ: În varianta anterioară a acestei știri, a fost menționat eronat Insitutul "Matei Balș" în lead, fiind de fapt vorba despre Institutul "Marius Nasta".
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.