Florin Cîțu o atacă din nou pe Raluca Turcan: A stat un an în guvern și nu prea înțelege cum stau lucrurile

Data actualizării: Data publicării:
Raluca turcan discuta cu florin citu
Raluca Turcan și Florin Cițu, la Parlament. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Florin Cîțu a declarat, marți, că au loc controale la 17 ministere, nu doar la Ministerul Muncii, și a respins astfel acuzațiile Ralucăi Turcan, care a susținut că e vorba de verificări la comandă. "Doamna Turcan a stat un an în guvern și nu prea înțelege cum stau lucrurile", a spus Cîțu.

 

"Sunt controale care se fac pentru numirile pe legea 109. Am văzut ieri... Doamna Turcan a stat un an de zile în guvern și nu prea înțelege cum stau lucrurile.

Controlul a fost și la Finanțe și au fost amendați cei din Finanțe de cei din Finanțe.

Au loc controale la toate ministerele, inclusiv la Ministerul de Finanțe. Se face acum pentru că acum a venit momentul", a spus Florin Cîțu.

Întrebat cum comentează criticile la adresa sa din interiorul PNL, Florin Cîțu a răspuns: "Le-am spus tuturor colegilor care vor să discutăm despre o problemă să vină să discutăm în PNL. Dacă era o problemă de guvernare, puteam discuta la guvern, dacă preferă să discute prin presă bineînțeles că va trebui să luăm și alte decizii în BPN".

În legătură cu parlamentarii liberali care au părăsit grupul parlamentar PNL, Cîțu a spus că se va discuta cu fiecare în parte: "Vom vedea dacă putem să găsim elemente ca să vină înapoi. Mă interesează să vină toți înapoi, oameni care nu atacă președintele partidului, președintele României, PNL.

Sunt unii care au fost și au plecat dintr-o afinitate sau o prietenie mai veche față de fostul lider, dar azi există un singur partid de dreapta, liberal".

Florin Cîțu: Un premier fără Finanțe va fi o problemă

Întrebat în legătură cu negocierile cu PSD, Florin Cîțu a spus că PNL a ieșit mai puternic, dar că îi pare rău că liberalii nu vor avea Ministerul de Finanțe.

"Negocierea a fost condusă de următorul premier. Mie îmi pare rău că nu avem Finanțele, cred că un premier fără Finanțe va fi o problemă, dar acesta a fost rezultatul negocierii. După ce se vor așeza lucrurile, va trebui să tragem linie și să vedem cum mergem mai departe", a afirmat Florin Cîțu.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei