Video Florin Cîțu, după ce USR PLUS a amenințat că pleacă din Guvern: Amenințările vin și pleacă. Proiectul „Anghel Saligny” va trece

Data actualizării: Data publicării:
citu in sedinta de guvern
Premierul Florin Cîțu anunță că programul de investiții „Anghel Saligny” va fi adoptat. Foto: gov.ro

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri, după scandalul uriaș din ședința din guvern în care USR PLUS a amenințat că pleaca de la guvernare dacă proiectul de investiții „Anghel Saligny” va fi adoptat, că proiectul va trece și că amenințările USR PLUS „vin și pleacă”. Premierul a precizat că a preluat și inclus în proiect toate amendamentele USR PLUS discutate în Coaliție.

„Cel mai simplu ar fi ca toată lumea să respecte procedurile. Procedurile vor fi respectate. Niciodată nu va publica nimeni în Monitor un proiect care nu respectă toate procedurile legale. Am întrebat dacă procedurile legale au fost respecate, Secretariatul General a spus că da, atunci a fost pus pe ordinea de zi. Eu vă spun ce facem legal, nu vorbim pe vorbe. Am întrebat SG dacă procedurile legale de avizare au fost respectate și au fost respectate”, a declarat premierul. 

Acesta a spus că proiectul ar putea fi adoptat în ședința de guvern care a fost suspendată până la ora 19 și că amenințările USR PLUS că vor ieși de la guvernare „vin și pleacă”.

„Acum două zile știam că au luat o decizie să nu iasă de la guvernare. (...) Să știți că asta cu amenințările vin și pleacă, acum două zile au spus că nu pleacă. Îi aștept pe colegii de la USR să facem reforme. (...)  Este vorba despre un proiect care dezvoltă România. Este un proiect care a preluat toate observațiile pe care le-au avut cei de la USR PLUS.  Nu s-a adoptat pentru că aveam un aviz de la Finanțe cu observații. Se reia ședința la 19 și va fi adoptat. Acest proiect va trece”, a spus premierul.

Citește și Dacian Cioloș: Miniștrii USR-PLUS se vor retrage din Guvern dacă nu se respectă solicitările noastre

Florin Cîțu le-a atras atenția miniștrilor USR PLUS să nu facă „abuz în funcție”, în condițiile în care ministrul Justiției a refuzat să avizeze premierul.

„Nu cred că există vreun ministru care să facă abuz în funcție și să nu își respecte ceea ce are de făcut”, a spus Cîțu.

Ședința de guvern începută la ora 11 a fost întreruptă, după ce premierul Florin Cîțu a vrut să introducă pe ordinea de zi suplimentară programul de investiții de 50 de miliarde „Anghel Saligny”. Cei de la USR PLUS au amenințat, nervoși, că vor depune o moțiune de cenzură, dacă se adoptă proiectul, acuzând faptul că nu există avizele necesare. Însă, surse guvernamentale au explicat pentru Digi24.ro că proiectul poate fi adoptat fără avize în baza HG care reglementează procedura de avizare și care „nu lasă loc pentru a bloca activitatea executivului”.

USR PLUS a contestat de la bun început programul, despre care a spus că este o continuare a programului PNDL. Aceștia au cerut mai multe amendamente și au condiționat susținerea proiectului de un acord în coaliție pentru desființarea secției speciale.

Potrivit unor surse participante la ultima ședință a coaliției, cei din USR PLUS le-au transmis partenerilor de guvernare că ei nu sunt printre beneficiarii programului „Anghel Saligny” pentru că au puțini primari, și prin urmare vor să le fie deblocat unul dintre proiectele lor. „Atunci au dat exemplu Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție”, susțin sursele citate.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri