Fifor (PSD): Timmermans, cu cei 2% din ţara lui, a rămas la acel mod jenant prin care dojeneşti un stat

Data publicării:
170912_mihai fifor_MINISTRII_PSD_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Frans Timmermans critică, într-o scrisoare trimisă vineri premierului Viorica Dăncilă și obținută de Digi24, decizia Guvernului de a modifica legile justiţiei, din nou, printr-o ordonanţă de urgenţă. Prim vicepreşedintele Comisiei Europene spune că a fost surprins şi chiar dezamăgit că prim-ministrul nu l-a informat despre intenţia de a adopta această ordonanţă, în condiţiile în care au avut o întrevedere. „Suntem sau nu stat suveran, democratic, cu aceleaşi drepturi ca orice stat din UE? În ce fel nu respectăm tratatele şi valorile UE, statul de drept?”, a întrebat la Jurnalul de Seară vicepreşeditele PSD Mihai Fifor.

În replică, deputatul PNL Ionuț Stroe, a arătat că scrisoarea nu se referă la statul român, ci este un mesaj adresat preşedintelui PSD.

Mihai Fifor: Suntem sau nu stat suveran, democratic, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice stat din UE? În ce fel nu respectăm tratatele şi valorile UE, statul de drept? Prin modificarea unor legi ale justiţiei în conformitate cu solicitările CCR înseamnă că nu respectăm statul de drept, prin oprirea unor abuzuri?

Frans Timmermans, cu cei 2% pe care îi are în ţara lui, a rămas la dialogul lui şi la acel mod jenant prin care dojeneşti un stat care are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice alt stat european.

Ionuţ Stroe: Frans Timmermans nu se referea la statul român. Era un mesaj adresat preşedintelui PSD. Linia roşie din discurs reprezintă linia de demarcaţie a activităţii PSD în guvernarea acestei ţări şi modul în care nu-şi respectă angajamentele şi obligaţiile asumate când am intrat în UE. E membru al familiei dvs politice.

Mihai Fifor: În ce mod nu respectăm cele asumate faţă de ţară?

Ionuţ Stroe: Vă dau un exemplu, apropo de legile justiţiei: partenerii dvs au solicitat opinia Comisiei de la Veneţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”