F. Hollande, la Măgurele: Suntem lideri mondiali

Data publicării:
160913_hollande_iohannis_19_INQUAM_Octav_Ganea

Francois Hollande a fost şi la Institutul de Cercetare de la Măgurele, acolo unde este asamblat cel mai putenic laser din lume. "Trebuie să ne mândrim, România şi Franţa sunt lideri mondiali în această tehnologie!" a spus liderul de la Elysee. Apoi, a îndemnat România să profite cât mai mult de banii europeni. A sugerat şi câteva domenii în care ar fi nevoie de investiţii. Printre acestea, infrastructura şi transporturile.

Laserul de la Măgurele a fost produs tot de o firmă franceză.

Klaus Iohannis: „Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară este un reper pentru cercetarea în domeniu, aici fiind creat în 1955 primul calculator românesc. În prezent contribuţia Institutului este una esenţială şi recunoscută în lume. Dau ca exemplu Proiectul de fizică nucleară a laserului de pe platforma Măgurele. Prezenţa noastră aici confirmă excelenta cooperare dintre România şi Franţa”.

Francois Hollande, preşedintele Franţei: „(n.r. Laserul de la Măgurele) Este şi un simbol pe care îl găsim aici, pentru că Franţa şi România datorită cercetătorilor şi datorită companiilor care îi susţin, pot implementa aici laserul cel mai puternic din lume.

Cine ar fi zis acum câteva zeci de ani că Franţa şi România ar putea fi lideri mondiali în această tehnologie? Datorăm acest lucru nivelului înalt de cercetare din Franţa şi România, şi încrederii reciproce.

Avem aceleaşi valori, ne confruntăm cu aceleaşi ameninţări şi trebuie să ne pregătim. Asta presupune că trebuie să avem schimburi cât mai frecvente, dar şi o politică industrială comună.

Revenim la fondurile structurale. Ele reprezintă mai bine de 20 de miliarde de euro. Depinde ce vrea să facă România împreună cu UE, dar întreprinderile franceze, în această perioadă de până în 2020, trebuie să profite de toate posibilităţile: transporturi rutiere, infrastructur, transporturi feroviare, deyvoltare durabilă, urbană. Sunt multe de făcut. Sunt multe domenii şi trebuie să realizăm infrastructură şi să demonstrăm că întreprinderile au experienţă şi expertiză pentru proiecte de anvergură şi pentru a anticipa tranziţia economică.”

160913_hollande_iohannis_19_INQUAM_Octav_Ganea

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Franţa e unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României. Este pe locul cinci în topul investiţiilor, cu peste 2.400 de firme franceze în România şi schimburi comerciale bilaterale de peste 7 miliarde de euro. De altfel, cea mai mare companie din România este franceză, iar afacerile Dacia Renault contribuie cu 3% la economia naţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...